Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a cerut desecretizarea dosarelor de Securitate ale capilor Bisericilor si cultelor, care pana acum au stat ascunse pe motiv de siguranta nationala. Sincer, nu stiu ce motive de siguranta nationala s-ar putea invoca pentru ca aceste dosare sa fi fost pastrate ca secrete atata amar de vreme. Stiu insa ca Biserica reprezinta o forta cu care nici un politician sau partid politic nu-si doreste sa intre in conflict deschis.
Iar de aici vine si ezitarea permanenta de a spune lucrurilor pe nume, in special cand vine vorba despre reprezentantii Bisericii. Pana azi, nici un partid si nici un politician nu au fost suficient de curati sau de curajosi pentru a pune Biserica fata in fata cu propriul sau trecut. Sistemul comunist a reusit o mare performanta: a inlocuit Crucea divina cu steaua bolsevica. La inceput, in planul fizic, iar pe parcurs, in cel spiritual. Unul dintre exemplele cele mai elocvente de siluire a traditiilor crestine este inlocuirea lui Mos Craciun cu Mos Gerila. Ascunderea Bibliei, semnul crucii facut pe ascuns, bisericile oarecum pustii, semnificatiile sarbatorilor crestinatatii reduse aproape de inexistent sunt elemente care au dominat Romania crestina a anilor comunisti. Intr-un astfel de sistem represiv, care pedepsea credinta in Dumnezeu, ne gandim ca preotii, in calitate de purtatori ai mesajului divin, au avut viata cea mai grea si au fost supusi celor mai mari presiuni de catre Securitate, insa nu neaparat pentru ca propovaduiau cuvantul sfant, ci pentru ca aveau acces la o gramada de informatii.
Cu steaua in loc de cruce
Oare chiar asa a fost? Chiar s-a mutat iadul pe pamant pentru fiecare preot in cei 50 de ani de comunism? Cat de mare sa fi fost presiunea pentru ca un preot sa-si fi transformat crucea in stea? Oare nu a coabitat cu sistemul de bunavoie? Sa analizam. Avand la indemana multiple exemple de preoti si nu numai, care pentru statornicia in credinta au primit moarte de mucenic si au trecut astfel direct in randul sfintilor, orice presiune facuta de Securitate, cu scopul de a indeparta un preot de credinta in Dumnezeu, de a-l determina a face rau celor din jurul sau si a incalca astfel cele mai importante doua porunci divine, ar fi trebuit sa-l lase rece. Ba mai mult, ar fi trebuit sa-l indarjeasca si sa-l insufleteasca in slujirea cuvantului sfant. Ce mare rau i s-ar fi putut intampla? In final, sa fie omorat. Insa in acest caz, nu vorbim despre orice fel de sacrificiu. Ci despre cel care aduce dupa sine viata vesnica, de mucenic. Iar in acest fel, prin proba suprema a credintei in Dumnezeu, acel preot ar fi devenit un real model de urmat pentru tot restul credinciosilor. Concluzionam ca, oricat de represiv ar fi fost sistemul securisto-comunist cu preotii, aceasta nu reprezinta o justificare pentru coabitarea cu sistemul in detrimentul crestinilor intrati in contact cu o astfel de fata bisericeasca. Se mai pune o intrebare: Ce anume ar fi putut turna un preot? Si de unde primea informatiile? Ne gandim ca principalul mijloc de colectare a unor informatii utile este sfanta taina a spovedaniei. Dar ce informatii vitale putea primi un preot prin aceasta parghie? Prea putine. Eu nu cred ca exista criminali care sa-si recunoasca vina prin spovedanie. Cu atat mai mult, vreun credinicios care sa spuna ca are prieteni studenti arabi sau cetateni straini si ca acestia sunt suspecti. Si, mai mult decat atat, mi se pare jenant ca un preot, in intrebarile sfintei spovedanii, sa fi enuntat una legata de persoanele straine cu care cel spovedit intra in contact. De aceea, daca exista preoti care au turnat in baza spovedaniei, acestia sunt cei mai mizerabili dintre toti turnatorii Securitatii. Iar preotul care a turnat de teama unor suferinte fizice sau de alta natura nu are nici un fel de scuza.
Altarul rusinii
Cred ca acei preoti care au turnat, si sper sa fie cat mai putini, au facut-o doar ca sa beneficieze de protectia unui sistem demonic. Iar prin faptele lor au contribuit la solidificarea acestui sistem. Daca s-ar fi opus colaborarii cu Securitatea, poate ca ar fi avut de suferit, dar prin represiunile la care ar fi fost supusi ar fi devenit modele pe care oamenii le-ar fi folosit pentru a-si pastra credinta si speranta. Si, cine stie, cu astfel de modele, poate chiar intregul sistem s-ar fi prabusit mai repede. Spuneam mai devreme ca nimeni nu isi permite o lupta cu Biserica. Lupta este pierduta inainte de a fi inceputa. Nici macar comunistii nu si-ar fi permis acest risc, daca nu ar fi gasit anumiti reprezentanti ai Bisericii dispusi sa ingenuncheze in fata unui nou idol, sistemul comunist. Paradoxul cel mai dureros este ca dosariada preotilor ni-i va arata doar pe cei care au transformat sfanta cruce in steaua bolsevica, si nu pe cei care au suferit cu crucea in suflet. Iar acestia din urma sunt cei cu adevarat importanti, adevaratele modele de credinta, slujitorii sinceri ai lui Dumnezeu, cei care pot face ca increderea in institutia Bisericii sa fie asemanatoare cu increderea in institutia preotului. Si care-L pot aduce pe Dumnezeu mai aproape de noi.
