12.2 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialBiserica intervine în scandalul vaccinării: Susținem imunizarea în scop terapeutic

Biserica intervine în scandalul vaccinării: Susținem imunizarea în scop terapeutic

 

Biserica susține programele publice de vaccinare care urmăresc scopuri terapeutice, însă este nevoie de o informare precisă, detaliată și transparentă privind activitățile din procesul de vaccinare. Totodată, autoritățile competente și companiile farmaceutice ar trebui să dea asigurare părinților că vaccinurile provin din surse sigure, precizează Patriarhia Română.

„Descoperirea vaccinului ca metodă de prevenţie şi tratament medical a reprezentat un pas foarte important în medicina modernă. Astfel, au fost eradicate boli foarte grave, au fost salvate milioane de vieţi şi s-a îmbunătăţit semnificativ calitatea vieţii oamenilor. Vaccinurile sunt de o importanţă deosebită în prevenirea unor boli şi epidemii care pot ameninţa viaţa unor segmente foarte largi de populaţie, contribuind astfel la apărarea darului sacru al vieţii umane. În acest sens, părinţii au responsabilitatea de a preveni îmbolnăvirea copiii şi de-a salva viaţa acestora în caz de boală, vaccinarea copiilor având un rol important în apărarea vieţii şi a sănătăţii acestora", precizează Comisia etico-juridică a Patriarhiei Române, într-un comunicat.


Citește și:  Medicii susțin că reacțiile adverse grave ale vaccinării sunt rar întâlnite

Reacții adverse la vaccin, precum coma sau convulsiile, sunt foarte rare, spun specialiștii. În schimb, cea mai întâlnită reacţie adeversă a vaccinării este febra, dar pe scurtă durată pot apărea şi alte efecte, precum lipsa poftei de mâncare sau mărirea ganglionilor.


Astfel, Biserica susţine programele publice de vaccinare care urmăresc scopuri terapeutice. Cu toate acestea, precizează că efectele secundare menţionate în prospectele medicamentelor, inclusiv vaccinuri, ar putea determina ezitări şi rezerve ale unor părinţi faţă de administrarea acestor medicamente propriilor copii.

„Aceste ezitări sunt fireşti şi trebuie adresate şi discutate în detaliu cu personalul medical, cel mai în măsură să ofere sfaturi competente şi recomandări părinţilor. De aceea, părinţii copiilor trebuie să primească asigurări din partea autorităţilor competente şi a companiilor farmaceutice asupra faptului că vaccinurile provin din surse sigure şi că sunt stabilite responsabilităţile producătorilor şi ale autorităţilor publice pentru erorile medicale şi efectele secundare ale vaccinurilor, în cazul în care acestea apar. Este în beneficiul copiilor şi al familiilor din Romania să existe o informare precisă, detaliată şi transparentă cu privire la toate activităţile cuprinse în procesul de vaccinare", mai transmite Patriarhia.

Potrivit sursei citate, dacă părinții vor ști că sunt respectate normele de siguranţă şi de calitate în fabricarea, transportarea şi administrarea vaccinurilor, ei își vor vaccina copiii.


 

 

Cele mai citite

Populația conectată la sistemul public de alimentare cu apă a crescut, dar milioane de oameni sunt în continuare fără acces

Anul trecut, un număr de 14,7 milioane de persoane din România erau conectate la sistemul public de alimentare cu apă, reprezentând 77,1% din populația...

VIDEO Ninge pe cel mai înalt drum din România. Lucrătorii de la Drumurile Naționale acționează cu utilaje de deszăpezire

Ninge pe cel mai înalt drum din țară, Transalpina, iar lucrătorii de la Drumurile Naționale acționează pentru îndepărtarea zăpezii. Stratul de zăpadă este de 1...

Aproximativ 28.000 de locuințe nu sunt alimentate cu energie electrică

Aproape 28.000 de locuințe nu erau alimentate cu energie electrică luni dimineaţa, în urma incidentelor apărute în timpul nopţii pe reţelele de medie şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă