11.9 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialBiliardul, mai scump ca tenisul!

Biliardul, mai scump ca tenisul!

» 3.200 de euro, cea mai ieftina "dotare" pentru un jucator profesionist de biliard.

» Zece ani de cand biliardul are o federatie si un campionat national.

 

Biliardul a prins foarte bine in Romania. Jucatorii sunt foarte multi, doar ca din cauza imaginii sponsorii nu se inghesuie sa sustina financiar cluburile sau sa asigure premiile la turnee.
Biliardul a aparut in Romania in perioada interbelica, cand o mare parte din cafenelele bucurestene aveau cate o masa de carambol. "O masa de pool exista la Hotel Dorobanti, care nu era profesionala, ci doar comerciala si functiona doar pe valuta. Deci se juca ilegal acolo, un dolar o fisa", ne-a precizat presedintele clubului Atomic, Valerian Atomulesei, cunoscut de toti jucatori de biliard din Romania sub numele de Vali Carambol.
Federatia Romana de Biliard s-a infiintat in 1997. In acelasi an a avut loc si primul campionat national. Printre primele cluburi afiliate au fost Atomic, Texas, Black Wolf, After Dark, Sereno, Champion. Acum, dupa zece ani de la  infiintarea federatiei, numarul cluburilor a ajuns la 22. Primul campion national a fost Braga Mihai, legitimat la Texas, iar toate cele trei editii ale campionatului national pe echipe au fost castigate de Atomic. Primul campion national al clubului Atomic a fost Ovidiu Cristea, in anul 1999. Anul trecut Romania a gazduit Campionatul European de snooker. "Biliardul e mai costisitor decat tenisul. Un sportiv are nevoie de minimum trei tacuri profesionale, a caror valoare se ridica la aproximativ 2.400 de euro, o husa profesionala, al carei pret este cuprins intre 500 si 600 de euro, si un costum, care e cea mai ieftina componenta a echipamentului, 200 de euro", a precizat presedintele clubului Atomic, aflat in apropierea statiei de metrou Brancoveanu.

Cu toate acestea, sportul este practicat si de foarte multa lume din tara noastra. Pustii sunt entuziasmati si, spre surprinderea multora, componentii clubului Atomic sunt majoritatea elevi si studenti. "Mi-a placut intotdeauna biliardul. A fost mai greu la inceput sa-i conving pe parinti. Domnul Vali i-a chemat aici si a discutat cu ei. Profesorii nu stiu ca eu joc biliard, iar cand vor afla nu cred ca vor vedea cu ochi buni acest lucru. De fapt, joci sah cu bile. N-as renunta totusi la scoala pentru biliard. Incerc sa le impac pe amandoua", ne-a spus Alain Duma (16 ani), elev in clasa a X-a la Liceul Sf. Sava din Bucuresti.
Un alt "atomic" important, Tudor Grigore, in varsta de 20 de ani, care practica biliardul de patru ani, este student la ASE si lucreaza ca si consultant de credite. "In fiecare zi ma antrenez cam 4-6 ore. Nu ma afecteaza foarte mult oboseala. E un joc relaxant. Altul se duce la pescuit, mie imi place sa joc biliard", ne-a precizat tanarul jucator.

SISTEME
Orice jucator de biliard trebuie sa inceapa cu carambolul. Acest stil care se joaca pe o masa fara gauri este abecedarul biliardului. Pe masa de caromb, pe care se joaca trei bande si stecca, se invata loviturile cu efect si cele cu mai multe mante. Tactica unui joc sta in loviturile cu efect si loviturile de siguranta. Pe langa caromb, biliardul mai are inca trei stiluri: bila 8, bila 9 si snooker.

Cele mai citite

Cod galben de vânt puternic și ploi în nord-vestul Moldovei și pe litoral. La București, sâmbătă e posibil să ningă

La munte va ninge consistent, iar viteza vântului pe creste va depăși 90 km/h O atenționare de vânt puternic și ploi care vizează mai multe...

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...

Târg de Turism: Sejururi de la 193 de lei și vacanțe la preț redus pentru 2025

Târgul de Turism din București, organizat între 21-24 noiembrie, vine cu oferte atractive pentru 2025 Sejururile pe litoral încep de la 193 lei pentru 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă