Institutul Italian de Cultura „Vito Grasso” si Uniunea Cineastilor din Romania, in colaborare cu Delegatia Comisiei Europene si Independenta Film, prezinta in perioada 24 februarie – 2 martie, la Cinema Studio, manifestarea „Zilele filmului italian”, cu tema „Noi tendinte in cinematografia italiana. O privire critica si patimasa asupra realitatii”. Evenimentul este dublu: filmul din seara de gala (vineri, 24 februarie, ora 19), „Buongiorno, notte” / „Buna dimineata, noapte” de Marco Bellocchio, intra si in difuzare curenta, in intervalul 25 februarie-2 martie, la orele 10, 12, 14 si 16. Realizat in 2003 si distins cu Premiul Special al Juriului la Festivalul de la Venetia, filmul este inspirat dintr-un fapt istoric: sechestrarea si asasinarea lui Aldo Moro, presedinte al Partidului Crestin Democrat, la 16 martie 1978, de catre un grup armat al organizatiei teroriste Brigazile Rosii (iata ca terorismul politic nu este o creatie „islamica”, ci tot una pur europeana!). Regizorul Marco Bellocchio (fost „pontif” al cinematografului stangist din anii '60-'70) a ales sa redea atmosfera acelei perioade prin viziunea Chiarei asupra evenimentelor, o tanara implicata pana la un anumit punct in idealurile Brigazilor Rosii, dar apoi tot mai straina de ele si de tovarasii cu care trebuie sa imparta locuinta, viata si riscurile.
Celelalte filme prezentate de-a lungul festivalului la Cinema Studio, de la orele 18 si 20, isi propun sa ofere un cadru al celor mai recente tendinte din cinematografia italiana, de la drame inspirate din realitatile sociale la comedii si drame istorice. Ele apartin unor regizori precum: Marco Tullio Giordana – „Odata nascut, nu te mai poti ascunde”, Paolo Virzi – „Caterina merge la oras” si mai tinerii Vincenzo Marra – „Rafale de vant”, Eugenio Cappuccio – „Vroiam doar sa dorm langa ea” sau Stefano Mordini – „Provincia mecanica”. Inca doua filme care vor fi difuzate sunt „Cumnatul meu” si „Saimir”.