3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialCine sunt handbaliștii morți în accidentul de pe drumul național

Cine sunt handbaliștii morți în accidentul de pe drumul național

Handbaliștii care au murit, în noaptea de duminică spre luni, într-un accident care a avut loc judeţul Buzău, aveau vârste curprinse între 19 şi 25 de ani, informează Mediafax.

„O nouă tragedie a lovit handbalul românesc în această noapte: trei dintre componenții echipei de handbal masculin CSU Târgovişte au decedat într-un accident rutier în care a fost implicat microbuzul echipei. Federația Română de Handbal transmite condoleanțe familiilor îndoliate și tuturor celor apropiați de jucătorii dispăruți și va colabora cu reprezentanții clubului târgoviștean pentru a-i sprijini să treacă peste aceste momente grele”, transmite Fedrerația.

Cei trei jucători care au murit sunt Robert Bucă, de 19 ani, Daniel Manda, de 25 de ani, şi Ion Daniel Bîrloagă, în vârstă de 20 de ani, informează surse oficiale. Ei se aflau pe bancheta din spate a microbuzului peste care s-a răsturnat camionul plin cu lemne și au rămas încarcerați. Trupurile acestora au fost scoase după miezul nopții, după ce o macara a ajuns în zona accidentului și a repus microbuzul pe roţi. Doi dintre tinerii decedaţi au fost identificaţi deja de familii.

Preşedintele şi antrenorul echipei,Aurel Iancu, care se afla și el în microbuz, este în stare gravă, el fiind diagnosticat de medici cu fisură craniană şi hemoragie craniană, informează sursele. Un alt jucător, Florin Chiperi, are mai multe coaste rupte şi probleme la braţul stâng.

Daniel Bîrloagă, în vârstă de 20 de ani, era din localitatea dâmboviţeană Produleşti şi juca handbal de mai mulţi ani. Tânărul a terminat şcoala generală în localitatea natală şi a urmat cursurile liceale la Târgovişte. Foştii săi profesori şi-l amintesc drept un elev de calificativul „foarte bine”. Anul acesta, el a vrut să dea examen de admitere la o facultate din cadrul Academiei de Poliţie, însă fiindcă avea ca semn particular un tatuaj nu a putut susţine examenul, aşa că s-a orientat spre Academia de Educaţie Fizică şi Sport, unde a intrat între primii zece pe locurile fără taxă, în condiţiile în care primele patru locuri au fost ocupate de tineri sportivi olimpici, care au intrat de drept pe acele locuri, spun apropiaţii tânărului.

La aflarea veştii că tânărul şi-a pierdut viaţa în accidentul de la Buzău, Primăria Produleşti a iniţiat o campanie de strângere de fonduri pentru a ajuta familia lui Daniel Bîrloagă. De altfel, Consiliul Local Produleşti va suporta toate cheltuielile legate de înmormântarea tânărului și a precizat că sportivul i-a fost prieten.

„Am fost prieten cu Daniel. Îmi vine foarte, foarte greu să vorbesc despre el ca şi cum nu mai este”, a spus edilul.

Citește și: Trei handbaliști morți, într-un accident pe un drum național

Un alt sportiv care şi-a pierdut viaţa în accidentul produs în judeţul Buzău este Robert Bucă. Tânărul avea 19 ani şi era din oraşul Moreni, judeţul Dâmboviţa. Robert a început să joace handbal la vârsta de 12 ani, la Clubul Sportiv al Liceului Tehnologic Petrol din Moreni şi a făcut parte din lotul de juniori al liceului, jucând ca extremă stângă.

Tânărul absolvise liceul din oraşul său natal în vara acestui an şi era student în anul întâi la Facultatea de sport a Universităţii din Piteşti.

„Toată viaţa şi-a dedicat-o handbalului”, a spus despre Robert Bucă directorul liceului din Moreni, profesorul Robert Harabagiu.

Cursurile la liceul la care a învăţat Robert, au început, luni, cu un moment de reculegere în memoria lui. Directorul liceului a spus că foştii colegi ai tânărului se pregătesc să meargă la priveghi şi că foarte mulţi tineri îl vor conduce pe Robert Bucă pe ultimul drum.

Trei dintre răniţii în accidentul produs în judeţul Buzău sunt sportivi din Ploieşti. Dragoş Dumitrescu, în vârstă de 17 ani, are dublă legitimare, el fiind jucător al Clubului Sportiv Şcolar Ploieşti şi al Clubului Sportiv Universitar (CSU) Târgovişte. Tânărul a suferit leziuni uşoare în urma accidentului, a declarat antrenorul Ion Nicolae, de la clubul sportiv ploieştean. Potrivit acestuia, alţi doi sportivi răniţi în accident sunt Claudiu Furtună şi Roberto Niculescu, ambii în vârstă de 19 ani. Ei au terminat perioada de juniorat la Ploieşti şi fuseseră transferaţi la CSU Târgovişte, fiind în prezent legitimaţi la acest club. Claudiu Furtună este rănit la un genunchi, iar Roberto Niculescu a suferit răni mai grave, el fiind internat la Spitalul Floreasca din Bucureşti, a precizat sursa citată.

Accidentul s-a produs, duminică noapte, pe DN 2 (E 85), la ieșirea din Râmnicu Sărat spre Focșani, după ce un camion încărcat cu cherestea s-a răsturnat peste un microbuz. Prefectul judeţului Buzău, George Sava, declara că în microbuz se aflau handbaliști de la Târgovişte, în urma accidentului trei persoane pierzându-şi viaţa, iar 11 fiind rănite, una dintre acestea fiind șoferul autocamionului care s-a răsturnat peste microbuzul cu handbalişti.

Martori aflaţi în trafic la momentul producerii accidentului declarau că șoferul microbuzului ar fi oprit pe marginea drumului după ce ar fi sesizat o problemă la motor, iar şoferul autocamionului încărcat cu cherestea nu l-ar fi văzut la timp, autovehiculul de mare tonaj lovind violent maşina cu handbalişti şi târând-o zeci de metri până într-un șanț de pe DN 2 (E 85), pe sensul dinspre Focșani spre Buzău.

Martorii susțineau că, în momentul în care a coborât din autocamion și a văzut ce s-a întâmplat, șoferul mașinii încărcate cu lemne a leșinat, fiind preluat de o salvare SMURD și transportat la spital.

Ulterior, cinci persoane din cele 11 rănite au fost transportate la spitale din Bucureşti, în timp ce alte trei persoane, printre care şi şoferul autocamionului, au fost externate. Celelalte trei persoane rănite au rămas internate în judeţul Buzău, una la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat și două la Spitalul Județean de Urgență Buzău.

 

Cele mai citite

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...
Ultima oră
Pe aceeași temă