Pe locul unei case de patrimoniu demolate se poate construi un imobil cu mai multe etaje. In acesti termeni isi pun problema foarte multi proprietari de imobile frumoase. Si tot mai multe case cu o arhitectura valoroasa, cu o istorie in spate, cladiri frumoase sau doar pitoresti sunt inlocuite de imobile inalte, agresive si adesea de un gust indoielnic. Strazi altadata agreabile si placute ochiului sunt deteriorate pentru totdeauna, iar orasul sufera. Si impreuna cu el suferim si noi…
Casa inginerului Solacolu este un caz in care nici statutul de monument istoric nu a constituit un impediment in fata rapacitatii unor persoane care gandesc numai in termeni de profit financiar. Nici rafinamentul fatadelor, nici istoria care se ascundea in spatele numelui Solacolu nu au putut opri vandalizarea.
Despre numele Solacolu, pe scurt
Cei mai multi se gandesc cand aud de Solacolu la asezamantul de pe Calea Mosilor care ii poarta numele: Hanul Solacolu. Acesta este una dintre putinele hanuri ramase in picioare din secolul al XIX-lea, cand Podul Targului de Afara era o artera comerciala plina de culoare si de pitoresc, cu zeci de negustori care isi strigau marfa si cu o mare pestrita de oameni. Pe aceasta artera, care ducea dinspre centrul orasului spre margine, catre Oborul lui Bucur, aveau sa-si construiasca un han fratii Solacolu (sau Solacoglu), negustori bulgari de succes de la Stambul, stabiliti ulterior in Tara Romaneasca. Hanul avea sa adaposteasca si pravalii „de lux”, dar si personalitati importante: vestitul Manuc Bei (in realitate un negustor armean cu nume turcizat) sau Liuben Karavelov (important revolutionar bulgar si adjunct al lui Hristo Botev) si-au legat multi ani destinele de Hanul Solacolu.
Inginerul care si-a construit casa nu departe de biserica Sfantul Visarion face parte din marea familie Solacolu. Printre „neamurile” sale se numara, printre altii, fratii Alexei si Hristo Solacolu (intemeietorii hanului), academicianul Serban C. Solacolu, traducatorul Barbu Solacolu, inginerul Paul Solacolu sau scriitorii Theodor Solacolu si Ion Solacolu.
Casa de pe strada Visarion si arhitectul Ion D. Berindei
Ion D. Berindei (1871-1928) fost unul dintre cei mai importanti arhitecti din primele trei decenii ale secolului XX. Fiul unui arhitect, cu studii facute la Belle-Arte la Paris si inrudit cu familii importante, de numele lui I.D. Berindei se leaga numeroase imobile care dadeau farmecul Micului Paris de altadata… El este autorul proiectelor dupa care s-au realizat, printre altele, Palatul Cantacuzino-Nababul de pe Calea Victoriei (astazi Muzeul Muzicii „George Enescu”), Casa Alexandru G. Florescu de pe strada Henri Coanda (cunoscuta acum mai degraba ca Institutul Goethe), Casa Emanuel Kretulescu de vizavi de Muzeul Literaturii Romane sau casa generalului Arion de pe bd. Lascar Catargiu (acum, sediul ANI).
O casa decorata de von Becker
Insa nu frumusetea ornamentelor si al volumetriei sau echilibrul fatadei au constituit motivul pentru care Casa Ing. Solacolu a fost declarata monument. Pentru ca o cladire sa devina monument istoric este necesara indeplinirea unor conditii clare.
Casa de care vorbim astazi este reprezentativa pentru evolutia stilului arhitectural al lui I.D. Berindei. Decoratia de tip neobaroc, friza care decoreaza salonul semi-oval aflat spre strada, usile metalice sau feroneria specifica acestui arhitect aveau sa isi gaseasca o prima exprimare de calitate in cadrul acestei constructii. Casa inginerului Solacolu a devenit capul unei intregi serii de locuinte bucurestene de prestigiu (multe din cladirile proiectate de I.D. Berindei ar putea fi numite palate, mai mari sau mai mici). Casa Solacolu, construita in primii ani de dupa 1900, a fost decorata de Emil Wilhelm von Becker, un sculptor de origine germana foarte in voga la vremea aceea. Arhitectul si sculptorul au tot lucrat impreuna ulterior, ca de pilda la Palatul lui Cantacuzino-Nababul, unde von Becker a realizat decoratiile fatadei.
Inceputul sfarsitului
Ca multe din casele care dadeau altadata farmecul Bucurestilor, instaurarea comunismului a insemnat inceputul sfarsitului. Multe din locuintele de prestigiu au fost confiscate; multi proprietari au luat drumul strainatatii, in timp ce in casele lor regimul aducea chiriasi. Dupa 1989, multe dintre aceste case au ajuns in proprietate privata, noii proprietari fiind adesea mai interesati de terenul de sub casa decat casa propriu-zisa.
Fapt este ca, in urma cu cativa ani, casa era in intregime in picioare. Un incendiu a ars ulterior mansarda (cu concursul chiriasilor, mi s-a spus), dupa care proprietarul a inceput sa demoleze si sa distruga peretii (fara a avea vreo autorizatie pentru acest lucru). Intentia sa era ca, pe locul casei demolate, sa construiasca un imobil de cel putin cinci niveluri. Sansa casei, daca putem spune asa, este ca vandalizarea a fost sesizata de fostul presedintele al Comisiei Monumentelor Istorice, istoricul Andrei Pippidi, care a chemat televiziunea.
Cu ajutorul presei, vandalizarea a fost oprita, iar casa a ramas asa cum o putem vedea in fotografii. Niste pereti mutilati si tristi, dar de pe care un trecator negrabit poate citi gloria unor vremuri apuse. Si poate spera, impreuna cu noi, la o restaurare atenta care sa restituie Bucurestiului si bucurestenilor aceasta bijuterie arhitecturala.
sursa: casamea.ro/blog
