11.4 C
București
joi, 24 octombrie 2024
AcasăSpecialBiblia în versuri, vândută în SUA

Biblia în versuri, vândută în SUA

Scriitorul clujean a transpus în versuri toate cele 66 de cărţi ale Vechiului şi Noului Testament. Scriitorul clujean Ioan Ciorca îşi va vinde cea mai importantă carte a sa, „Biblia în versuri”, în Statele Unite ale Americii, cu ajutorul unei edituri specializate pe cărţi electronice. Concret, cartea clujeanului va fi editată în aşa fel încât să fie compatibilă cu dispozitivele electronice de lectură, de tip iPad. Tehnoredactarea cărţii va fi realizată de editori americani. Ioan Ciorca spune că această carte va fi disponibilă doar în limba română. Ea va putea fi cumpărată, cu ajutorul plăţilor online, de către românii din toată lumea care posedă dispozitive ce permit lecturarea cărţilor electronice. „Este o premieră editorială şi, totodată, este un avantaj. Şi asta, pentru că Biblia în versuri tipărită ar costa mult mai mult şi ar cântări câteva kilograme, de aceea ar fi un volum incomod şi greu de transportat. Totuşi, pentru cei care nu au dispozitive electronice de lectură, intenţionez, împreună cu editorii mei din Statele Unite ale Americii, să tipăresc această carte. Bineînţeles, decizia finală o să depindă de interesul publicului faţă de varianta electronică a operei”, a spus Ioan Ciorca.

Până acum, el a tipărit doar Noul Testament în versuri. Cartea a fost lansată în cadrul grupului ecumenic de rugăciune din Parlament. Cartea sa a fost lăudată atât de simpli cititori, cât şi de specialişti în teologie. De pildă, preotul profesor Ioan Chirilă, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj, este de părere că, chiar dacă „Biblia în versuri” nu este o carte canonică, ea este un instrument util de propovăduire pentru Cuvântul Domnului. Ioan Ciorca, care are studii de filozofie şi un masterat în managementul proiectelor, lucrează ca simplu muncitor în cadrul SC Electrica Cluj. În paralel cu activitatea de scriitor, el a obţinut numeroase brevete ca inventator.

Evangheliile, puse în versuri

Ioan Ciorca este de părere că „Biblia în versuri” este cea mai importantă carte a sa. El a transpus toate cărţile Sfintei Evanghelii în versuri, în aşa fel ca Biblia să devină mai uşor de lecturat. De asemenea, el crede că unele din evanghelii au pasaje care, în versuri, pot fi mai uşor memorate.

Scriitorul clujean afirmă că opera sa nu trebuie tratată drept un volum de teologie, ci o carte de literatură inspirată de Cuvântul Domnului.

Cele mai citite

Ciucă nu mai are deloc încredere în PSD și nu va mai intra la guvernare cu acesta

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la preşedinţie, a declarat, miercuri, că "nu mai există niciun fel de încredere în Partidul Social Democrat", menţionând că...

Hezbollah confirmă moartea lui Hashem Safieddine, succesor al lui Hassan Nasrallah

Mişcarea islamistă libaneză Hezbollah confirmă miercuri moartea lui Hashem Safieddine, prezentat drept succesor al lui Hassan Nasrallah la conducerea mişcării proiraniene, după ce armata...

Ciucă nu mai are deloc încredere în PSD și nu va mai intra la guvernare cu acesta

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la preşedinţie, a declarat, miercuri, că "nu mai există niciun fel de încredere în Partidul Social Democrat", menţionând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă