Regizorul Barbet Schroeder, cunoscut la noi cu "L’avocat de la terreur", un documentar excelent despre Jacques Verges, avocatul unor criminali de razboi si al altor indivizi dubiosi, "reuseste", dupa un film destul de prost, cu Sandra Bullock, sa scoata un thriller care pare bun numai in trailer.
Filmul incepe cu prezentarea unui scriitor francez, tanar si pe val, Alex, care tine o lectura in fata unei clase despre un scriitor japonez, Shundei Oe, ale carui romane sunt foarte violente si brutale si in care, evident, binele biruieste raul. Doar ca pe scriitorul japonez nu l-a vazut nimeni niciodata, minus un presupus autoportret pictat care apare pe spatele copertelor cartilor lui. Se intampla ca Alex sa mearga la Kyoto, orasul lui Shundei Oe, cu ocazia faptului ca i s-a tradus una din carti in japoneza. Pana aici toate bune si frumoase, insa intr-o emisiune televizata, Shundei are o interventie, avertizandu-l pe francez ca daca nu pleaca acasa nu o sa-i fie bine. Tanarul scriitor ignora amenintarea, merge mai departe si viziteaza mai multe puncte de referinta pentru cultura japoneza.
La o casa a ceaiului o intalneste pe Tamao, o gheisa de care se indragosteste. Ea ii spune ca un fost iubit o urmareste si o terorizeaza, iar tanarul "imbatat de dragoste" ii promite ca o va ajuta sa scape de urmaritor. Surpriza (ma rog, ar fi trebuit sa fie o surpriza), fostul iubit se dovedeste a fi Shundei Oe! Apoi situatia se complica,
dar ar fi redundant sa dezvalui complicatiile, nu ca as strica filmul,
ci din ratiuni de spatiu.
Premiza filmului, scrisa aici, arata ca trailer-ul filmului, pare plina de evenimente, actiune si lucruri palpitante.
Insa aceasta premiza este singura structura narativa oaresicum coerenta din punct de vedere rational din film. Pelicula lui Schroeder are cumva pretentia de a fi un soi de thriller, ceea ce implica o acumulare de tensiune, lucru care nu se intampla in lungile momente in care filmul pur si simplu pare sa lancezeasca in contemplarea culturii japoneze. Ce-i drept, regizorului ii iese un singur lucru in acest film: sa picteze o imagine destul de impresionanta a acestei culturi, insistand inclusiv pe detalii precum faptul ca femeile ca Tamao se numesc "geiko" – termenul corect detronat in timp de cel incorect, gheisa, inventat de vestici. Dar, firul narativ in sine este cumva lasat pe locul doi, nu ca importanta neaparat, ci ca atentie la detaliu. Cand toata povestea si actiunea se bazeaza pe o prezumtie clar stupida si neverosimila, tot restul construit pe fundatia asta e la fel de fragil, oricat de multe eforturi se depun. Misterul vrut al filmului este jenant de disfunct in consecinta. In toata inteligenta si capacitatile lui de "scriitor de mistere", Alex, in incercarea lui de a-l opri pe Shundei Oe, rateaza niste lucruri elementare care inunda vizionarea filmului cu intrebari ca: "de ce nu l-a cautat daca tot ii stia numele adevarat?", "de ce nici n-a verificat de pe ce numar il suna Shundei daca tot il suna?", "de ce nu…", "de ce nu…" si tot asa. Finalul, care chipurile ofera o revelatie, un twist incredibil, pentru ca daca tensiunea si interesul
n-au fost construite, la sfarsit "ceva"-ul ala de care nu-i mai pasa spectatorului e de fapt "alt ceva" de care nu-i pasa…
Inju, bestia din umbra
Inju: La bete dans l’ombre
Thriller, Franta, 2008, 1h 49min
Regia: Barbet Schroeder. Cu: Benoit
Magimel, Shun Sugata.
Bucuresti (Hollywood Multiplex, Movieplex), Cluj (Cinema City), Timisoara (Cinema City).
