6.5 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialBercea rămâne în arest: Curtea de Apel Craiova a admis recursul procurorilor...

Bercea rămâne în arest: Curtea de Apel Craiova a admis recursul procurorilor la decizia de eliberare

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, rămâne în arest, după ce Curtea de Apel Craiova a admis, luni, recursul procurorilor la decizia magistraţilor Tribunalului Olt de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu aceea de a nu părăsi localitatea de domiciuliu, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Curţii de Apel Craiova, judecătorii au admis recursul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, astfel că Sandu Anghel rămâne în continuare în arest.

Sandu Anghel a declarat, luni, în faţa completului Curţii de Apel din Craiova că Ionuţ Anghel, zis Mercedes, nepotul care susţine că ar fi fost înjunghiat de el, ar trebui să stea în boxă, lângă el, pentru denunţ calomnios.

„Victima ar trebui să stea lângă mine. Cum puteam eu să îl tai pe nepotul meu pe care l-am şi botezat? Eu mă declar nevinovat, nu l-am tăiat eu”, a declarat Bercea Mondial.

Mariana Ştefan, unul dintre avocaţii lui Bercea Mondial, susţinea că judecătorii Curţii de Apel Craiova ar trebui să respingă recursul şi să îl judece pe Sandu Anghel în libertate.

„Cine să îi fi determinat pe martori să îşi schimbe declaraţiile, dacă el (n.r. – Bercea Mondial) era arestat preventiv, inclusiv pe cei cu identitate protejată. Sunt vorbe fără fond din partea reprezentantului Ministerului Public”, a declarat Mariana Ştefan.

Ea a precizat că starea de sănătate a lui Sandu Anghel este în continuare „gravă” şi urmează un tratament pentru schizofrenie.

În 5 decembrie, magistraţii Tribunalului Olt au decis înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicţia de a părăsi localitatea în cazul lui Sadu Anghel, zis Bercea Mondial, decizia fiind atacată cu recurs.

Sandu Anghel a fost arestat preventiv în 20 februarie, într-un dosar în care este cercetat pentru tentativă de omor, după ce şi-ar fi înjunghiat nepotul, Ionuţ Anghel, zis Mercedes, care în urma incidentului a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.

În aprilie, Bercea Mondial a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor.

Procurorii Parchetului Curţii de Apel Craiova i-au mai trimis în judecată pe fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, zis Ambasador, pentru complicitate la tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, pe soţia interlopului din Olt, Fănica Anghel, zisă Stela, pentru instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă.

De asemenea, Sandu Anghel a fost trimis în judecată de Parchetul Curţii de Apel Craiova pentru spălare de bani şi evaziune fiscală în formă continuată, iar pentru recuperarea prejudiciului a fost pus sechestru pe conturi de peste 100.000 de euro şi 400.000 de lei, precum şi pe 13 imobile.

Potrivit probatoriului, în perioada 2001-2005 Sandu Anghel a acordat, sub formă de avans, marfă şi împrumuturi, suma de 50.803.591.400 de lei vechi, în condiţiile în care între societăţile administrate de acesta şi societăţile beneficiare nu s-au derulat tranzacţii comerciale. Totodată, acesta a ridicat din conturile societăţilor administrate, în baza unor documente fictive, suma de 18.404.000.000 de lei vechi reprezentând salarii, sume pe care le-a reintrodus în circuitul financiar al firmelor administrate.

Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din judeţul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope.

Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetaţi de Poliţia Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei, iar în prezent mai sunt în lucru şase dosare penale pe numele lui Bercea Mondial.

În februarie 2010, Mircea Băsescu, fratele şefului statului, a botezat-o pe nepoata lui Bercea Mondial, ceremonia având loc la o biserică de cartier din Constanţa.

Cele mai citite

HoReCa și agențiile de turism cer menținerea tichetelor de vacanță: „Nu distrugeți turismul românesc!”

Reprezentanții industriei HoReCa și ai agențiilor de turism solicită Guvernului să renunțe la eliminarea tichetelor de vacanță, o măsură prevăzută într-un proiect de ordonanță...

Pași importanți pentru a-ți dezvolta afacerea în primii ani

Lansarea unei afaceri este un moment plin de emoție, dar și de provocări. Primii ani sunt cruciali și pot determina viitorul afacerii tale. Chiar...

HoReCa și agențiile de turism cer menținerea tichetelor de vacanță: „Nu distrugeți turismul românesc!”

Reprezentanții industriei HoReCa și ai agențiilor de turism solicită Guvernului să renunțe la eliminarea tichetelor de vacanță, o măsură prevăzută într-un proiect de ordonanță...
Ultima oră
Pe aceeași temă