7.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialBerca: S-a declanşat procedura cercetării prealabile faţă de şeful Direcţiei Medicale

Berca: S-a declanşat procedura cercetării prealabile faţă de şeful Direcţiei Medicale

Ministrul de Interne, Gabriel Berca, a anunţat, luni seara, că s-a declanşat procedura cercetării prealabile faţă de directorul Direcţiei Medicale din cadrul MAI, Venceron Vlăsceanu, „pentru a se constata existenţa sau inexistenţa unor abateri disciplinare”, potrivit Mediafax.

Marius Medruţ, directorul adjunct al Direcţiei Medicale, a fost împuternicit să exercite funcţia de director în locul lui Venceron Vlăsceanu, care a fost eliberat din funcţie şi pus la dispoziţia Ministerului Administraţiei şi Internelor pe o perioadă de trei luni, a precizat ministrul Gabriel Berca.

Ministrul Administraţiei şi Internelor a prezentat, luni, rezultatele controlului dispus la Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu „Dr. Nicolae Kretzulescu” – Policlinica MAI, pentru verificarea împrejurărilor în care Gheorghe Vlădan a fost încadrat ca personal contractual în Ministerul Administraţiei şi Internelor şi, ulterior, trecut în corpul agenţilor de poliţie.

Ministrul Gabriel Berca a precizat ca angajaţii Corpului de control au constatat o serie de nereguli cu privire la aplicarea normelor interne în domeniul resurselor umane, fapt pentru care a dispus punerea la dispoziţia Ministerului pe o perioadă de trei luni şi eliberarea din funcţie a directorului Direcţiei Medicale din MAI, Venceron Vlăsceanu. De asemenea, s-a declanşat procedura cercetării prealabile faţă de directorul Direcţiei Medicale pentru a se constata existenţa sau inexistenţa unor abateri disciplinare.

Ministrul a precizat că, în cazul Vlădan, nu au fost respectate prevederile interne primite de la Direcţia Generală Management Resurse Umane, privind actualizarea situaţiei personale a angajatului.

De asemenea, raportul Corpului de control a relevat faptul că în organizarea concursului de încadrare ca personal contractual, în luna februarie 2006, a lui Gheorghe Vlădan, nu au fost respectate cerinţele legale, neexistând fişa postului corespunzătoare funcţiei pe care urma să o ocupe. Aceeaşi situaţie s-a constatat şi în dosarul concursului desfăşurat la 4 octombrie 2007, în care lipsea fişa postului pentru funcţia de agent (conducător autospeciale). În plus, s-a constatat că Gheorghe Vlădan nu îndeplinea condiţiile obligatorii de participare la concurs, pentru că nu deţinea permis de conducere categoria D (pentru autovehiculele destinate transportului de persoane având mai mult de opt locuri pe scaune, în afara locului conducătorului).

Ministrul Berca a menţionat că a dispus ca, în următoarea perioadă, toate structurile din MAI să actualizeze datele despre fiecare angajat din subordine şi să comunice Direcţiei Generale Management Resurse Umane îndeplinirea acestei obligaţii.

Ministrul a declarat că a solicitat analiza situaţiei posturilor încadrate din sursă externă, aceasta urmând a fi prezentată în următoarea şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Totodată, Gabriel Berca a subliniat că „se depun toate eforturile necesare” pentru ca MAI să îşi respecte obligaţia faţă de cei 2.305 absolvenţi ai şcolilor de agenţi ai ministerului, promoţia 2011, pentru a fi încadraţi în structurile instituţiei în cel mai scurt timp posibil.

Agentul de poliţie Gheorghe Vlădan (53 de ani), încadrat ca şofer la Policlinica MAI, în 5 martie şi-a împuşcat mortal soţia, apoi a tras într-o colegă a sa, casiera Marian Bendre, după care a rănit alte şase persoane aflate în salonul de înfrumuseţare, unde lucra nevasta lui, care intentase acţiune de divorţ.

Cele mai citite

Statul suplimentează personalul pentru recalcularea pensiilor cu 1.000 de noi angajări

Guvernul a decis să modifice Hotărârea de Guvern nr. 118/2012 privind statutul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), pentru a implementa servicii electronice avansate...

Percheziții în Prahova: 100 kg de articole pirotehnice confiscate, două persoane audiate

Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost confiscată, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale Polițiștii prahoveni au efectuate joi dimineață trei percheziții domiciliare...

Franța acuză Rusia de manipularea influencerilor pentru propagandă pro-rusă

Franța a acuzat Rusia de angajarea a mii de influenceri europeni pentru a răspândi mesaje pro-ruse, inclusiv în țări precum România. Declarația a fost făcută...
Ultima oră
Pe aceeași temă