21.8 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialBerbeceanu: Nu am deconspirat nicio percheziţie, sunt nevinovat

Berbeceanu: Nu am deconspirat nicio percheziţie, sunt nevinovat

Fostul şef al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, a declarat miercuri, că este nevinovat şi nu deconspirat nicio percheziţie, relatează Mediafax.

„Cei aflaţi în gruparea informatorilor se întâlnesc cu tot felul de surse. De cele mai multe ori, acestea sunt persoane din mediul infracţional. Poliţiştii desfăşoară o activitate foarte periculoasă şi aşa se ajunge la marile dosare ale DIICOT”, a spus Berbeceanu, în faţa judecătorilor instanţei supreme.

El a adăugat că orice poliţist care vrea să reţină cât mai multe informaţii înregistrează discuţiile pe care le poartă cu aşa-zisele surse.

Citeşte şi: A început judecarea recursului lui Berbeceanu

„Eu le înregistram cu reportofonul. (…) M-am întâlnit cu ei pentru a obţine informaţii. Ei mă căutau, ei veneau la mine. M-am întâlnit cu informatorii caracterizaţi şi nominalizaţi de unitatea de poliţie din care făceam parte, cât şi cu alte surse informative care nu erau nominalizate în scriptele Poliţiei”, le-a mai spus Berbeceanu judecătorilor, cerându-le să-i dea posibilitatea de a se apăra în stare de libertate.

Fostul şef al BCCO Alba Iulia a mai spus, în acelaşi context, că întâlnirile cu ambele categorii de persoane se desfăşurau într-un cadru conspirat, în locuri cât mai „dosnice şi întunecate” şi pe o perioadă cât mai scurtă.

De cealaltă parte, procurorul prezent la judecarea recursului a cerut instanţei să respingă acţiunea lui Berbeceanu, pe motiv că este neîntemeiată.

Citeşte şi: Şeful BCCO Alba Iulia, Traian Berbenceanu, a fost arestat preventiv

„Berbeceanu a pozat în faţa dumneavoastră în poziţia de victimă. Din agenda găsită în maşina lui reiese faptul că pe el îl preocupa «trimiterea la procurori doar a dosarelor cu fraieri». Nu i se neagă performanţele profesionale. Faptul că se află în boxa acuzaţilor este o consecinţă directă a activităţii acestui inculpat”, a spus procurorul.

Reprezentantul Ministerului Public a mai precizat că Berbeceanu primea de la stat 2.000 de lei pe lună pentru a plăti chiria unui apartament în care, de fapt, nu locuia.

Instanţa a rămas în pronunţare, urmând să decidă dacă fostul şef al BCCO Alba Iulia rămâne în arest.

Citeşte şi: Deva: 300 de persoane cer eliberarea comisarului şef Berbeceanu. Reacţia DIICOT

După judecarea recursului, Traian Berbeceanu a fost dus la sediul DNA, pentru a fi audiat în legătură cu afirmaţiile dintr-o scrisoare atribuită acestuia şi dată publicităţii după reţinerea sa, în care se relata că dosarul lui ar fi unul „fabricat”.

Fostul şef al Brigăzii de de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia, Traian Berbeceanu, acuzat că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, a fost arestat preventiv în 24 octombrie, printr-o decizie luată de Curtea de Apel Alba Iulia, la propunerea procurorilor DIICOT.

Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia a fost atacată cu recurs la instanţa supremă.

Citeşte şi: Şeful BCCO Alba, Traian Berbeceanu, înlocuit din funcţie după ce a fost arestat preventiv

Cele mai citite

România obține 1,5 miliarde de euro din Fondul european de Coeziune pentru refacerea zonelor devastate de inundații

Răspunsul de urgență al Comisiei Europene vine cu alocarea a 10 miliarde de euro, jumătate din sumă fiind pentru Polonia Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von...

România obține 1,5 miliarde de euro din Fondul european de Coeziune pentru refacerea zonelor devastate de inundații

Răspunsul de urgență al Comisiei Europene vine cu alocarea a 10 miliarde de euro, jumătate din sumă fiind pentru Polonia Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von...
Ultima oră
Pe aceeași temă