Unul dintre suspecţii arestaţi sâmbătă la Atena "ar putea să aibă o legătură" cu presupusa celulă jihadistă destructurată săptămâna aceasta în Belgia, iar Parchetul Federal belgian va cere extrădarea sa, informează Mediafax.
"Între cei doi suspecţi arestaţi există unul care ar putea să aibă o legătură" cu cazul, a declarat pentru postul RTL Thierry Werts, un purtător de cuvânt al Parchetului Federal.
"Există elemente suficiente pentru a cere extrădarea sa", a adăugat el.
Întrebat dacă este vorba despre liderul celulei, Werts a refuzat să comenteze pentru RTBF, invocând "securitatea anchetei".
Potrivit presei belgiene, liderul şi finanţatorul celulei destructurate – care plănuia atentate împotriva poliţiştilor şi unor comisariate – este Abdelhamid Abaaoud, un belgian de origine marocană, în vârstă de 27 de ani, care a luptat în rândul grupării Statul Islamic (SI) în Siria.
El ar fi fost localizat în Grecia, de unde l-ar fi sunat pe fratele unuia dintre cei doi jihadişti ucişi joi seara în asaltul dat de poliţie la ascunzătoarea jihadiştilor de la Verviers (est), afirmă postul flamand VRT.
Ministrul belgian al Justiţiei a dat asigurări duminică asupra faptului că arestările de la Atena nu au permis "să se pună mâna" pe presupusul lider al organizaţiei, care ar fi în continuare fugar. "Continuăm să-l căutăm activ şi presupun că acest lucru va avea succes", a declarat el.
Celălalt bărbat arestat sâmbătă seara la Atena în cadrul anchetei a fost eliberat duminică după-amiaza fără să fie formulată vreo acuzaţie împotriva lui, a anunţat duminică o sursă din cadrul poliţiei elene sub protecţia anonimatului.
În total 13 persoane au fost arestate joi în Belgia, în această razie antijihadistă, dintre care cinci au fost inculpate pentru "apartenenţă la un grup terorist", iar trei dintre ele au fost încarcerate. În plus, doi fugari au fost arestaţi în Franţa, iar extrădarea lor a fost, de asemnea, cerută.
Percheziţii au permis să fie găsite arme, produse pentru fabricarea unor bombe, importante sume de bani, dar şi uniforme de poliţie şi documente false.