» Dupa ce si-a lansat ultimul roman,
"Iarta-ma!… Ajuta-ma!…", in Romania, Frederick Beigbeder a participat vineri la libraria Carturesti la o discutie cu fanii.
» Unul dintre cei mai apreciati scriitori francezi din ultima generatie, Frederic Beigbeder a devenit celebru cu romanul "99 de franci", despre lumea companiilor de publicitate.
» "Iarta-ma!… Ajuta-ma!…" este o continuare a romanului "99 de franci", in care personajul principal, Octave Parongo, pleaca in Rusia pentru a gasi modelul perfect, care sa salveze imaginea corporatiei de cosmetice Ideal, acuzata ca ar vinde produse cancerigene.
» R.l.: Cartea dumneavoastra demonstreaza o buna cunoastere a vietii de zi cu zi in Rusia. Cum v-ati documentat?
Frederic Beigbeder: In ultimii doi ani am fost de sapte-opt ori in Rusia, la invitatia editorului meu, si am luat de fiecare data notite. Am stat cateva saptamani de fiecare data si mi-am facut mai multi prieteni acolo, pe care i-am intrebat multe lucruri despre vietile lor. Nu m-am documentat in vreun fel special, dar am citit o gramada de romane rusesti si orice altceva am putut gasi despre Rusia. Dar in primul rand am urmarit, am spionat si am ascultat ce discuta oamenii, unde se duc, cum se imbraca si alte lucruri de acest fel. E ca si cum ai face jurnalism la inceput, apoi transformi totul in altceva, in fictiune.
» Este a patra oara cand veniti in Romania, care credeti ca sunt unele din diferentele dintre Rusia si Romania?
Cred ca romanii sunt nebuni, dar nu atat de nebuni ca rusii. Rusii sunt mai nebuni, mai periculosi. Sunt mai lirici, pe cand oamenii in Bucuresti sunt mai umani, mai normali. Nu trebuie sa se poarte intr-un anume fel, sunt mai naturali. In Rusia oamenii sunt foarte artificiali, dar imi place asta. Mi se pare foarte interesant ca oamenii cred acolo ca viata lor trebuie sa fie un poem. Rusii se cred mereu intr-un roman, asa ca e bine acolo pentru un scriitor, e suficient sa se uite la ei ca sa scrie un roman.
"Nu cred ca Dumnezeu este un tip nationalist"
» Personajul principal din ultima dumneavoastra carte trece la un moment dat printr-o criza existentiala si se duce la un preot ortodox pentru a cauta indrumare. Dumneavoastra cum vedeti popularitatea in crestere a Bisericii Ortodoxe in Rusia si ce credeti despre implicarea bisericii in politica de stat?
Eu am cunoscut in Franta un preot, pe Arhiepiscopul de Gap, Jean Michel di Falco. M-am intalnit cu el in fiecare saptamana timp de doi ani si am discutat cu el, i-am pus intrebari despre Dumnezeu si altele asemenea. Poate ca atunci cand am trecut printr-o criza, ca si Octav (n.r. – personajul principal al cartii), am simtit dintr-o data nevoia sa ma gandesc mult la religie, la religia catolica in cazul meu. Este asadar un episod inspirat de propria experienta. Cand m-am hotarat sa scriu o carte a carei poveste se petrece la Moscova, m-am gandit ca ar fi interesant ca Octav, care implineste 40 de ani, sa puna aceste intrebari despre sensul vietii. Asa ca vorbeste cu un preot. Asta nu inseamna ca romanul este despre legatura dintre regimul lui Putin si Biserica.
Dar este normal ca dupa comunism toate lucrurile sa se intoarca. Istoria Rusei este in mare masura legata de religie si de biserica ortodoxa. Comunistii au oprimat-o timp de 60 de ani, iar acum se intoarce inapoi. E foarte usor de inteles. Ce e mai ingrijorator este daca Biserica devine foarte nationalista. Biserica Catolica franceza nu este asa. Poti crede in Dumnezeu, vreau sa spun, si sa ai o religie, fara sa spui "Franta e cea mai mare tara din lume". Iar eu nu cred ca Dumnezeu este asa. Nu cred ca Dumnezeu este un tip nationalist.
"Ca scriitor ma specializez in glume care n-au umor"
» Ati intitulat cartea "Iarta-ma!… Ajuta-ma!…". De ce ati ales un titlu atat de emotional, chiar patetic, ar putea spune cineva. Este o provocare pentru cititori sau o emotie autentica?
Cand am ales titlul mi s-a parut ca e amuzant. Nu mi s-a parut deloc sentimental. O coperta de carte pe care cineva striga "ajutor" si "imi pare rau" in acelasi timp mi s-a parut un lucru amuzant. Dar numai mie mi se pare amuzant. Majoritatea oamenilor il iau literal. E o gluma, dar nimeni n-a ras, e o gluma fara umor. Ca scriitor, ma specializez in glume care n-au umor.
» Personajul dumneavoastra invinuieste schimbarile de mentalitate din anii ’60 pentru esecul sau in viata. Care este parerea dumneavoastra despre anii ’60?
Sunt recunoscator anilor ’60 pentru ca atunci m-am nascut eu. Dar e adevarat ca, fiind crescut de o femeie singura, parasita de barbatul ei intr-o perioada de libertate totala, fara constrangeri, fara religie, fara familie, fara nimic, a fost destul de ciudat. Toata aceasta parte a povestii e destul de autobiografica deci, iar mie imi place sa dau vina pe societate pentru probleme mele, cred ca mi-e foarte usor sa fac asta. Imi place sa fac asta atunci cand fac ceva rau sau cand ma port prosteste, mereu dau vina pe parintii mei si pe societatea si asta ma face sa ma simt mai bine. (Rade.)
» Ce credeti despre femeile romance? Romancele din cartile dumneavoastra sunt destul de usuratice, credeti ca sunt asa in realitate?
Nu, nu sunt deloc asa si eu sunt foarte dezamagit. Am sperat ca sunt usuratice, dar nu sunt ca rusoaicele. Sunt dificile. Ieri am cunoscut o fata foarte haioasa, intr-un club numit A. Fratelli. Ne scriam bilete unul altuia pe servetele. In club canta o trupa germana si am intrebat-o pe fata care dintre muzicieni este sotul ei, iar ea mi-a raspuns in scris "Eu sunt gay". Asa sunt fetele din Romania, sunt nemiloase. Sunt foarte destepte si imi place asta, a fost distractiv, a trebuit sa ma concnetrez la sticla mea de Jack Daniels pentru restul serii, asta am facut.
