Cu 7 cartonaşe roşii şi 32 de cartonaşe galbene încasate, în total, în 12 meciuri jucate în acest sezon de Europa League, Steaua, Rapid şi Vaslui au creat o reputaţie proastă pentru fotbalul românesc la nivel continental.
Băieţii răi de la Steaua
După 4 meciuri disputate în Grupa J, Steaua s-a afirmat în primul rând prin agresivitate şi indisciplină, fiind cea mai sancţionată echipă din competiţie. Roş-albaştrii au încasat 4 cartonaşe roşii, prin Brandan, Bicfalvi, Iliev şi Florin Costea. Iar, până acum, ispravele din teren nu au fost compensate de rezultate. Din contra, Steaua şi-a egalat cel mai ruşinos rezultat din istorie în cupele europene prin înfrângerea, scor 0-5, în deplasarea de la Maccabi Haifa. Revanşa de pe „Naţional Arena”, scor 4-2, le permite însă steliştilor să spere în continuare la calificarea în primăvara europeană.
„Chirurgul” Alexa
Cu două „roşii” în 4 jocuri, Rapidul îi urmează Stelei în topul indisciplinei româneşti din Europa League. Numai că, spre deosebire de vecina de oraş, Rapidul nu mai are şanse de a merge mai departe din Grupa C. Dacă eliminarea lui Surdu, venită în prelungirile meciului câştigat la Hapoel Tel Aviv, nu a cântărit prea mult, „roşul” primit de Alexa în deplasarea de la Legia Varşovia a înclinat decisiv balanţa în favoarea polonezilor, care i-au învins pe giuleşteni cu 3-1 după ce îi bătuseră şi pe „Naţional Arena” cu 1-0. Nervozitatea nu le-a adus nici rapidiştilor nimic bun. Dimpotrivă, i-a adjudecat lui Surdu primul loc în topul celor mai rapide eliminări din Europa League -după doar 10 minute.
Genialul şi agresivul Wesley
Nici Vasluiul nu face excepţie. Brazilianul Wesley, cu 10 goluri în campionat şi 3 în Europa League, a văzut „roşu” în prima repriză din deplasarea de la Sporing Lisabona, când „leii” nu marcaseră încă niciun gol. A fost însă singura eliminare dictată împotriva echipei lui Adrian Porumboiu în Grupa D. Dar vasluienii au încasat nu mai puţin de 13 „galbene” în 4 meciuri. Cel mai important este însă că gruparea moldoveană păstrează şanse de calificare, fiind pe locul al doilea în grupă, cu 5 puncte, la egalitate cu Lazio Roma.
Repetenţi
Aşadar, după 12 meciuri disputate de echipele româneşti în Europa League, acestea au adunat doar 3 victorii şi 4 egaluri, suferind 5 înfrângeri. Au strâns împreună numai 13 puncte, dintr-un total posibil de 36. Deci au avut o până acum o eficienţă de sub 30%.
Cele mai sancţionate naţiuni din competiţie:
1. România – 7 „roşii”
2. Franţa şi Austria – câte 4 „roşii”
3. Israel – 3 „roşii”