-2.6 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSpecialBăsescu, un nou atac la adresa premierului Ponta

Băsescu, un nou atac la adresa premierului Ponta

Fostul președinte Traian Băsescu a subliniat, duminică, pe Facebook, că referendumul din 2012 a fost un ”vot furat”. Fostul șef de stat a făcut aceste precizări în contextul în care Victor Ponta a declarat la Congresul PSD că referendumul din 2012 este cel mai mare eșec al său. 

Într-o postare intitulată "Ponta tot Ponta, iar Ponta tot mincinos!", fostul şef al statului îi transmite premierului că votul din vara lui 2012 privind demiterea sa a fost fraudat şi a venit după o serie de proceduri care au blocat funcţionarea Curţii Constituţionale.

"La Congresul de astăzi al PSD, în timpul unui discurs mincinos despre propriile realizări la guvernare, Victor Viorel se plângea că nu a fost validat votul de la referendumul de destituire din vara anului 2012, susţinând că pentru el votul poporului este mai important decât instituţiile şi legile. Nu-i mai amintesc că se făleşte cu un vot furat şi în urma unor proceduri care au blocat funcţionarea CCR", a scris Traian Băsescu.

De asemenea, fostul șef de stat i-a amintit premierului de alegerile prezidenţiale când diaspora a fost împiedicată să voteze şi susţine că neadoptarea legii privind votul prin corespondenţă reprezintă o dovadă a "respectului" pe care îl are Ponta faţă de electorat.

"Dar dacă are atât respect pentru votul românilor, cum se face că, împreună cu gaşca din jurul său, le-a blocat dreptul la vot la prezidenţialele din noiembrie 2014. Sau poate tot din dragoste pentru români şi respect pentru votul lor nu a promovat legislaţia prin care să avem un parlament cu 300 de parlamentari în urmare a unui referendum validat de CCR. Sau o ultimă probă a respectului pentru votul românilor, oare cum o mai fi cu votul prin corespondenţă? Şi atunci unde este respectul pentru popor şi votul său?", conchide fostul preşedinte.

Victor Ponta a declarat duminică, la congresul PSD, că cea mai mare înfrângere a sa este referendumul din 2012.

Cele mai citite

Biden a scos Cuba de pe lista neagră a statelor care susțin terorismul

Președintele american în exercițiu Joe Biden a decis să retragă Cuba de pe lista neagră a statelor care susțin terorismul pentru a 'încuraja' discuțiile...

Tudorel Toader: Călin Georgescu ar trebui și va putea să candideze și românii să voteze

Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, spune Tudorel Toader despre o nouă candidatură a lui Călin Georgescu la alegerile...

Biden a scos Cuba de pe lista neagră a statelor care susțin terorismul

Președintele american în exercițiu Joe Biden a decis să retragă Cuba de pe lista neagră a statelor care susțin terorismul pentru a 'încuraja' discuțiile...
Ultima oră
Pe aceeași temă