Preocuparile curente ale presedintelui nu-l vor fi împiedicat sa constate desfasurarea alegerilor legislative în Serbia, unde nationalistii au avut un impact major asupra electoratului. Scopul lor declarat a fost acela de a împiedica pierderea provinciei Kosovo, aflata sub protectoratul Natiunilor Unite din 1999, dupa ce NATO intervenise pentru a curma reprimarea majoritatii albaneze a provinciei.
Traian Basescu si-a prezentat, recent, propria viziune asupra chestiunii Kosovo. Fara a se alatura direct pozitiei radicalilor sârbi, el a afirmat totusi ca o independenta a provinciei ar constitui un precedent periculos pentru o regiune înca eminamente instabila si chiar pentru întreaga Europa. În luna noiembrie, domnia sa avansase un întreg plan de pace: Kosovo ar trebui sa aiba parte de autoguvernare, de o moneda proprie, în timp ce politica externa si de aparare ar ramâne de competenta Belgradului – o rara viziune comuna împartita de Basescu cu Moscova, având în vedere ca Rusia s-a aratat hotarâta a-si exercita dreptul de veto în cadrul Consiliului de Securitate pentru a împiedica o potentiala independenta a provinciei rezultata din negocierile ONU.
Temerile lui Basescu sunt legate, desigur, de spectrul Transnistriei, ce s-ar putea folosi de argumentul modificarii uneia dintre frontierele europene pentru a anunta, cu asentiment rusesc, propria secesiune de Republica Moldova. Independenta provinciei Kosovo însa este sprijinita de Marea Britanie si SUA, prezentate de presedinte, imediat dupa ce si-a facut intrarea la Cotroceni, drept principali parteneri strategici. În special democratii americani au fost si ramân puternici sustinatori ai albanezilor, iar Joseph Biden – anterior oponent înversunat al fostului dictator sârb Slobodan Milosevici – a devenit nu demult presedintele comitetului pentru relatii externe al Senatului american.
Sustinatorii independentei provinciei Kosovo dispun si ei de o serie întreaga de argumente. Regiunea Kosovo a fost detasata Serbiei în baza unei constitutii pe care maresalul Tito o dorea un fel de testament, de plan politic pentru Iugoslavia dupa trecerea sa în nefiinta. Astfel, o data cu anularea acestui plan Milosevici pierdea, de fapt, si dreptul controlului exercitat asupra unei provincii pline de monumente sârbesti, dar în care populatia sârba reprezenta, în cursul anilor ’80, mai putin de 20% din locuitorii regiunii. Planul schitat de Basescu tine cont într-o oarecare masura de aceasta situatie prin favorizarea unei radicale autonomii locale, permise sub controlul de jure al statului sârb. Redresarea Serbiei dupa decenii de guvernari profund deficitare pare însa mai lesne posibila fara piatra de moara Kosovo atârnând de gât – o constatare neîndoielnic amara pentru sârbi, dar impusa pe de o parte de realitatea secarii Belgradului de resurse prin transferul lor continuu catre provincie, iar pe de alta de eventualitatea reizbucnirii rezistentei albanezilor, care nu poate fi nicicum exclusa definitiv.
Pozitia lui Basescu indica, de fapt, ca presedintele nu sustine permanent si în toate punctele viziunea Statelor Unite, fiind perfect capabil sa cada de acord cu Rusia daca situatia merita efortul. Fitecum, pare total improbabil ca o noua particica independenta a Europei de Sud-Est sa declanseze unde de soc în Ardeal. Probabilitatea ca albanezii sa esueze în asigurarea succesului noului stat ramâne mare, iar un astfel de esec nu poate decât descuraja orice intentii asemanatoare nutrite, eventual, în alte parti ale regiunii. Viabilitatea provinciei Kosovo depinde majoritar de asistenta externa primita, iar România, în calitate de stat membru al UE, va trebui, desigur, sa-si aduca aportul la acest efort comunitar.
În fond si la urma urmei, cine poate sti în ce zona aparent calma din punct de vedere geopolitic se vor ivi noi convulsii secesioniste? Basescu ar trebui sa-si îndrepte privirea îngrijorata asupra Regatului Unit al Marii Britanii, a carui fracturare este oricând posibila. Desigur, va avea infinit mai mult de furca cu englezii caposi, care se vor lasa cu greu convinsi de argumentele prezidentiale legate de necesitatea pastrarii parteneriatului vechi de peste 300 de ani avut cu scotienii. Si chiar daca micuta natie scotiana nu ar vota pentru separarea de Anglia, se prea poate ca englezii sa fie cei care o trimit în final la plimbare, având în vedere comportamentul inconstant afisat de englezi în vremuri mai recente. Si, atunci ce ne facem daca o astfel de Scotie independenta ar nelinisti spiritele transilvanene mai ceva decât orice veste venita din Kosovo? S-ar zice ca a venit vremea pentru ca presedintele sa aiba o vorba cu Regina Elisabeta a II-a, atragându-i suveranei atentia ca ar face bine sa previna exportul instabilitatii britanice în alte state membre ale UE, recte România.
