0 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialBăsescu şi cine se mai simte bine în România

Băsescu şi cine se mai simte bine în România

Traian Băsescu spune că se simte bine în România. Mulţi români nu se simt însă bine în ţara lor, fiindcă sunt din ce în ce mai săraci, fiindcă bacşişurile pentru birocraţi cresc, politicienii prosperă, iar statul nu funcţionează.

În România se simt bine, mai ales, politicienii, fi-indcă ei au averi care le asigură nu doar confortul imediat, ci şi viitorul lor şi pe al urmaşilor. În România se simt bine, mai ales, cei care au reuşit să facă afaceri cu statul şi care prin virtuozităţi uimitoare continuă să-şi crească veniturile pe spezele bugetului public. În România se simte bine ministrul de Interne, Vasile Blaga, care şi-a lăsat ginerele de 26 de ani să încheie anul trecut contracte în valoare de 10 milioane euro cu ministerele conduse de Adriean Videanu şi Radu Berceanu. În România se simte bine Adrian Năstase, cel mai chivernisit dintre foştii premieri români, care, prin priceperea avocaţilor săi şi concursul judecătorilor Curţii Constituţionale, va deveni în curând prima victimă nevinovată a regimului Băsescu. În România se simte bine, după zece ani petrecuţi în funcţia de preşedinte, Ion Iliescu, pe care nu-l mai întreabă nimeni de ce au murit o mie de oameni după 22 decembrie 1989. În România se simte bine senatorul Dan Voiculescu, fondatorul Antenelor TV, care după retragerea din afacerile Securităţii ceauşiste a devenit om de afaceri prosper, preferat ca partener de multe întreprinderi cu capital de stat. În România se simt bine directorii cu ve-chime din ministere, fiindcă şi ei au învăţat să devină profitabili şi să nu mai trăiască din lefurile mici de bugetari. În România se simte bine specia Viorel Hrebenciuc: politicianul de meserie care de 20 de ani stă în Parlament şi strânge banii ce cad periodic după ce trage toate sforile necesare. În România se simte bine şi ministrul Adriean Videanu, fiindcă a reuşit să ajungă, cu ajutorul partidului, al fostului premier Adrian Năstase, care i-a concesionat exploatări interesante de marmură în perioada mandatului său, dar şi prin propriile abilităţi, unul dintre cei mai bogaţi investitori autohtoni. În România se simte din ce în ce mai bine şi generaţia tinerilor politicieni, fiindcă mulţi dintre ei au învăţat la şcoala celor vechi să trăiască pe picior mare, să se lase finanţaţi şi să aibă întotdeauna soluţii pentru zile negre.

În România se simt bine foştii generali de Securitate, care au ştiut să privatizeze dosarele serviciilor ceauşiste mult mai repede şi mai profitabil decât a reuşit Parlamentul să pună în funcţie CNSAS. În România se simt bine liderii de sindicat, fiindcă au strâns averi serioase în cei 20 de ani în care au ţinut discursuri despre dreptate socială, dar în paralel au creat o simbioză cu oamenii guvernului, indiferent de culoarea politică a acestuia. În România se simt la fel de bine şi politicienii maghiari, fiindcă şi ei au căpătat aceleaşi reflexe pentru a prospera, bazate pe traficul de influenţă şi pe implantarea propriei clientele în funcţii decizionale. În România se simt însă bine, mai ales, privilegiaţii tranziţiei. Ceilalţi nu se simt la fel de bine: unul din cinci se află sub pragul de sărăcie. Majoritatea românilor cred că ţara nu merge într-o direcţie bună, în vreme ce liderii României nu au nici o soluţie pentru viitor.

Preşedintele Traian Băsescu, deşi nu pare să aibă o idee clară despre cum trebuie să arate România peste patru ani, când îşi termină mandatul, spune totuşi că se simte foarte bine. Recunoaşte că România este „o ţară de mâna a doua” care trebuie să se împrumute pentru a putea da pensii, salarii şi pentru a supravieţui de la o lună la alta, dar se simte bine aşa. România e blocată, înţepenită, înglodată în datorii şi nimeni nu se poate simţi prea bine până când ţara nu reuşeşte să iasă din împotmoleală.

Sabina Fati
Sabina Fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...

România primul loc în UE la exportul de grâu în 2024. Cum am depășit Franța și Germania la un loc

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns...
Ultima oră
Pe aceeași temă