1.9 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSpecialBăsescu, RECLAMAT la CNCD pentru declaraţii RASISTE

Băsescu, RECLAMAT la CNCD pentru declaraţii RASISTE

Mai multe organizaţii guvernamentale şi non-guvernamentale, care promovează egalitatea de şanse şi drepturile minorităţilor, au depus, miercuri, o petiţie la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), prin care solicită sancţionarea preşedintelui Traian Băsescu, ca urmare a unor declaraţii despre natalitate de săptămâna trecută, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

În petiţie, organizaţiile sancţionează declaraţiile preşedintelui faţă de femeile românce şi rome şi le consideră „discriminatorii pe criteriul de gen, etnie şi statut social”, deoarece aduc „vătămare demnităţii şi imaginii femeilor”.

Citeşte şi: Băsescu, „NOCIV” pentru societatea românească. Cine îl acuză

Săptămâna trecută, preşedintele a spus că, în actualul ritm de scădere demografică, România va avea 15 milioane de locuitori în 2030, iar structura se va schimba pentru că minoritatea romă este foarte productivă, iar natalitatea trebuie să fie o misiune pentru femeile din ţara noastră.

Practic, prin declaraţiile sale, preşedintele Traian Băsescu „discriminează femeile, femeile rome şi femeile care aparţin unei categorii defavorizate (pe criterii economice) prin preferinţa exprimată pentru creşterea natalităţii în rândul femeilor cu un anumit statut socio-economic şi care nu fac parte din minoritatea romă”, se precizează în comunicat.

În petiţia adresată CNCD, reprezentanţii societăţii civile atrag atenţia că preşedintele Traian Băsescu încalcă prin declaraţiile sale mai multe articole din Ordonanţa de Urgenţă 137/2000. 

Citeşte şi: Băsescu:Faceţi, fetelor, un copil, că până la urmă este un act patriot

De asemenea, instituţiile semnatare subliniază că declaraţiile preşedintelui instigă la ură, agravează rasismul, „împarte pe criterii etnice femeile în mame dezirabile şi nedezirabile şi contribuie la perpetuarea stereotipurilor rasiste cu privire la femeile rome si la devalorizarea maternităţii acestora”.

Mai mult, la sfârşitul săptămânii trecute, mai multe organizaţii şi grupuri informale au protestat la Cotroceni şi la Monumentul Memorandiştilor din Cluj Napoca printr-un flash-mob artistic, faţă de „declaraţiile rasiste, sexiste, clasiste şi naţionaliste” ale preşedintelui Traian Băsescu.

Citeşte şi: Flash Mob împotriva lui Băsescu. „Nu vrem un preşedinte rasist, sexist, naţionalist şi clasist!”

 

Organizaţiile semnatare sunt: Centrul FILIA,  E-Romnja (Asociaţia pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome), Romano ButiQ, Grupul Pentru Acţiune Socială, Asociaţia G.A.S, CPE, Asociaţia Front, Societatea de Analize Feministe – AnA, CASE (Clubul Academic de Studii Europene), Fundaţia Desire, Asociaţia Transcena.

Cele mai citite

Firmele mici trebuie să se adapteze rapid la interacțiunile fiscale cu ANAF

De la 1 ianuarie 2025, contribuabilii mici din România sunt obligați să transmită fișierul standard de control fiscal (SAF-T) Fișierul standard de control fiscal SAF-T...

Portul Constanța: Sistem inovator de acostare cu geamanduri

Sistemul permite operarea în siguranță a navelor de până la 70.000 TDW, inclusiv a celor de tip Panamax Un sistem modern de acostare cu geamanduri...

Steve Bannon vrea să-l înlăture pe Elon Musk din anturajul Casei Albe: Este cu adevărat un om rău

Unul dintre liderii mișcării MAGA a lui Donald Trump a jurat că îl va înlătura pe Elon Musk din anturajul Casei Albe, întrucât miliardarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă