3.9 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialBăsescu l-a primit la Cotroceni pe Comisarul European pentru Politică Regională

Băsescu l-a primit la Cotroceni pe Comisarul European pentru Politică Regională

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, vineri, la Cotroceni, pe comisarul european pentru Politică Regională, Johannes Hahn, cu care a discutat despre consolidarea Uniunii Europene, informează Mediafax.

„Îmi cer scuze de întârziere, dar am avut o discuţie cu domnul Daul (liderul grupului popular european din Parlamentul European, Joseph Daul – n.r.). Din nefericire, în ultima perioadă transferăm probleme la Bruxelles şi asta este o problemă în zilele astea”, i-a spus şeful statului comisarului european, la începutul întrevederii.

Traian Băsescu a venit la întâlnire cu o întârziere de 3-4 minute.

Johannes Hahn a menţionat că sunt unele propuneri „interesante” în privinţa consolidării Uniunii Europene.

„Nu mai putem continua fără să avem o viziune comună asupra sistemului educaţional. Producem, şi în Franţa şi în Germania, ca şi în România, oameni cu licenţe, dar fără perspective în integrarea pe piaţa forţei de muncă. La fel şi în domeniul cercetării, investim în mai multe ţări, de multe ori pentru aceleaşi obiective”, a conchis şeful statului.

Cele mai citite

Ianis Hagi, criticat după egalul spectaculos dintre Hibernian și Rangers! „Un rol major în pierderea celor două puncte”

Internaționalul român Ianis Hagi a avut o evoluție mixtă în partida dintre Hibernian și Rangers, încheiată cu scorul de 3-3, în etapa a 22-a...

Donald Trump a fost validat ca președinte de Congresul SUA. Kamala Harris a condus ședința

Donald Trump a fost validat în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii de către Congres, la patru ani de la atacurile sângeroase...

„The Brutalist” și „Emilia Perez” triumfă la Globurile de Aur

Actorul american de origine română, Sebastian Stan, a câştigat premiul pentru cel mai bun actor într-un film comedie/ musical cu rolul din "A Different...
Ultima oră
Pe aceeași temă