2.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialBăsescu, despre numirea lui Ioan Irimie şi a lui Tiberiu Niţu la...

Băsescu, despre numirea lui Ioan Irimie şi a lui Tiberiu Niţu la DNA şi PÎCCJ: Aş vrea să ştiu punctul de vedere al CSM-ului

Preşedintele Traian Băsescu, a declarat, vineri, la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), unde urmează să fie prezentat raportul de activitate din 2012 al instituţiei şi apoi să fie aleasă noua conducere, că doreşte o părere din partea magistraţilor cu privire la numirile de şef al DNA şi procuror general.

”Aş vrea să ştiu punctul de vedere al CSM-ului cu privire la cei doi procurori. Până acum nu au reacţionat alte structuri sau chiar procurorii pe acest subiect. Eu nu mă grăbesc cu aprobarea sau repingerea celor două propuneri. Eu nu am în Constituţie o prevedere expresă ca ministrul Justiţiei face propunerea, prevederea este că CSM-ul o face. (…) Am nevoie de un punct de vedere neoficial. Retineţi că nu am nimic de negociat în ceea ce priveşte Justiţia nici numiri dubioase, nici dosare””, a precizat preşedintele.

Amintim că Tiberiu Niţu, propus pentru funcţia de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Ioan Irimie, propus în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au primit aviz negativ din partea CSM.

Citeşte şi: CSM îşi alege vineri noua CONDUCERE

Preşedintele Traian Băsescu, la CSM: Magistraţii, INDEPENDENŢI dacă vor ei

În cazul lui Tiberiu Niţu, CSM a arătat în motivarea avizului negativ dat numirii lui în funcţia de procuror general că are autocontrol scăzut, rezistenţă redusă la stres şi nu a dat dovadă de iniţiativă în modernizarea managementului Ministerului Public sau în abordarea strategică a conducerii acestuia.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a arătat în decizia prin care a emis aviz negativ candidaturii procurorului clujean Ioan Irimie pentru funcţia de şef la DNA că acesta a avut o capacitate scăzută de adaptare la condiţiile interviului.

CSM i-a mai reproşat lui Niţu faptul că din proiectul său de management lipseşte „cu desăvârşire” orice perspectivă asupra „modului în care Ministerul Public se înscrie în sinergia instituţională, respectiv orice viziune asupra relaţionării cu celelalte instituţii implicate direct sau indirect în actul de justiţie”.

CSM i-a reproşat lui Irimie furnizarea unor răspunsuri parţiale, uneori eronate, precum şi neîntrunirea „abilităţilor necesare exercitării funcţiei atât la nivelul cunoştinţelor teoretice, cât şi al deprinderilor practice privind managementul, comunicarea şi principiile care guvernează activitatea procurorilor” din cadrul DNA, cât şi din punct de vedere conceptual, respectiv al viziunii integritate asupra structurii pentru care a candidat.

 Potrivit dispoziţiilor art.54 alin. 1 din Legea 303/2004, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Cele mai citite

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...
Ultima oră
Pe aceeași temă