Ultima linie de atac antiprezidenţial este că discursul de miercuri seară ar dovedi că Traian Băsescu „nu-şi mai controlează facultăţile mintale”. Ponta&Antonescu au preluat imediat tema şi au acuzat că preşedintele este desprins de „realitate” şi au mai cerut o dată demisia guvernului şi a lui Băsescu. La o scurtă privire asupra lumii reale, sau măcar la o scurtă privire pe fereastră se poate observa cu uşurinţă că tocmai corul reunit al torpiloarelor presei şi politicienilor de studio nu ştie pe ce lume trăieste. La propriu.
Că cel mai mare torpilor al presei române susţine că Băsescu şi-a pierdut minţile, că s-a desprins de realitate ca Ceauşescu (din nou comparaţia asta obscenă) şi că s-ar fi refugiat în „anti-comunisme râncede” (s-a văzut cât de „râncedă” e tema pe 18 decembrie 2006 în Parlament) este, până la un punct, amuzant, având în vedere…Având în vedere. Dar când liderii opoziţiei preiau acest delir nociv şi îl transformă în principiu de acţiune politică, atunci lucrurile devin extrem de grave.
„La Davos, îngrijorare privind revenirea recesiunii în Europa”. „Fed semnalează că revenirea economică deplină este la distanţă de ani”. „Angela Merkel se îndoieşte că Grecia mai poate fi salvată”. Acestea sunt numai trei titluri din presa străină de ieri şi ceea ce au în comun este tonul grav şi îngrijorat privind perspectivele economice ale Europei şi ale Occidentului. Şi mai au în comun faptul că se ocupă de probleme REALE. Pentru că aceasta este „realitatea reală” a lumii în care trăim. Continentul stă pe marginea prăpastiei şi orice destabilizare riscă să ne arunce pe toţi în abis. Şi atunci cine este desprins de realitate? Băsescu, care vorbeşte despre stabilitate economică şi politică şi de prioritatea de a promova politici care să creeze locuri de muncă sau Ponta&Antonescu, Antenele şi cuirasatele care cer isteric demisia preşedintelui, a guvernului şi a parlamentului „acum şi aici” pentru că „aşa cere poporul”(apropos, îşi mai aminteşte cineva cum în iunie 2005 Tăriceanu a anunţat că nu mai demisionează pe motiv că are de gestionat criza inundaţiilor? Ar avea Boc justificarea să invoce exact acelaşi motiv din cauza iernii?)? Nu contează că „poporul” nu cere aşa ceva. Important nu este însă poporul real ci poporul de la televizor, mai exact „poporul” din Piaţa Universităţii care strigă „Jos Băsescu”. Cu toată compasiunea pentru oamenii oneşti care au venit în piaţă să îşi strige nemulţumirile reale şi cu tot respectul pentru organizaţiile societăţii civile care au semnalat disfuncţii la fel de reale ale statului, rezultatul este că protestele lor au fost confiscate de opoziţia politică şi de agenţii ei de influenţă şi înecate în realitatea contrafăcută a televiziunilor.
Cât este de „realist” să suspendăm acum toate instituţiile statului pentru că aşa cer câteva mii de oameni strânşi prin pieţele ţării? Cât de „realistă” e pretenţia că „poporul” este dedicat trup şi suflet în aceste clipe agendei USL, care doreşte anticipate ieri şi suspendarea preşedintelui din 2007, chiar cu preţul destabilizării ţării şi pierderii şi brumei de avantaje pe care le are faţă de ţările din jur? I-a întrebat cineva pe antreprenorii privaţi şi pe angajaţii lor, care duc greul crizei, plătesc taxe şi impozite şi tremură în fiecare zi de grija locurilor de muncă dacă vor revoluţie? Sau ăştia nu se pun, că sunt burghezi şi reacţionari. Cumva, ăştia nu par să se pună niciodată la socoteală.
Şi-atunci, cine a înnebunit cu adevărat şi este desprins de realitate? Băsescu sau cei care cer sus şi tare, zi şi noapte demisia şi anticipate când mai sunt opt luni până la alegeri? Dar dacă soluţia cu totul nerealistă a lui Ponta&Antonescu e nebunie curată, atunci cum ar arăta o soluţie rezonabilă?
În primul rând, este limpede că guvernul Boc trebuie să plece în maximum trei luni, dar nu la presiunea străzii. Băsescu a lăsat deschisă această posibilitate şi ar trebui să anunţe împreună cu Emil Boc un calendar în acest sens. Guvernul Boc trebuia schimbat încă din toamna anului trecut dar nu e târziu nici în primăvară. Nu numai că se vor atenua tensiunile sociale dar este bine şi pentru PDL: Cum Boc a anunţat că nu mai candidează, PDL nu are în acest moment un candidat credibil la funcţia de prim-ministru. O figură proaspătă care să gestioneze bine acest an dificil şi alegerile locale din iunie nu poate fi decât un avantaj pentru PDL. În plus, oricât s-ar încăpăţâna preşedintele să creadă contrariul, faptul că doamna Udrea nu va mai fi ministru va fi benefic pentru PDL.
În al doilea rând, ar trebui să se dea un răspuns clar solicitărilor societăţii civile atâta vreme cât revendicările lor politice îşi păstrează neutralitatea şi nu servesc făţiş agenda partidelor. Cum la dialog între Putere şi Opoziţie nu se mai poate spera în mod realist după ce Antonescu a declarat că n-are ce discuta cu „ăştia”, este vital ca reprezentanţii Puterii să reînnoade dialogul cu societatea civilă.
În sfârşit, dacă modificarea Constituţiei nu pare realistă în actuala cacofonie politică, măcar să fie modificată legislaţia electorală astfel încât să se apropie de cerinţele de la refendumuri: uninominal curat şi 300 de parlamentari. Dacă credibilitatea clasei politice pare irecuperabilă măcar să fie recuperată credibilitatea alegerilor.
Şi dacă, după alegerile la termen, USL câştigă şi îl demite pe preşedinte, asta e! Ne întoarcem, de facto, la mandatul de patru ani şi ăsta nu este neapărat cel mai rău lucru care se poate întâmpla României. Rău este că nebunia politică va continua şi după alegeri.
