„Este a doua religie a ţării, după catolicism,” spune o zicală foarte populară în Lituania, unde vor avea loc şi Campionatele Europene de Baschet de anul acesta, relatează news-republic.com.
Cu o populaţie de doar trei milioane de locuitori, fostul stat sovietic, care s-a alăturat Uniunii Europene în 2004, pare unul mic. Dar când vine vorba de baschet, devine brusc un gigant internaţional. Meciurile în care joacă o echipă lituaniană, chiar şi în campionatele pentru juniori, sunt o senzaţie la televizor.
Mai popular decât fotbalul
De când Lituania s-a rupt de Uniunea Sovietică, în 1990, jocurile au atras mulţi fani din alte ţări, îmbrăcaţi în culorile naţionale ale Lituaniei: galben, verde şi roşu. În cei peste douăzeci de ani de independenţă, Lituania a reuşit să obţină nişte scoruri impresionante, sportul „cu mingea portocalie” fiind mai popular chiar decât fotbalul.
Cele mai bune două echipe ale sale, Vilnius şi Kaunas, au câştigat cupe europene şi sunt printre cele mai bune din întreaga lume.
Pe vremea când era încă sub dominaţie sovietică, Lituania a făcut mare vâlvă la Jocurile Olimpice din 1988, de la Seoul, când a contribuit cu patru jucători la echipa URSS, inclusiv legendarul Arvydas Sabonis. Aceşti patru jucători au reuşit, de unii singuri, să obţină 62 din cele 82 de puncte care au adus victoria Uniunii Sovietice în acel an, în finală, împotriva Statelor Unite.
Un palmares de invidiat
În 2003, Lituania a câştigat Campionatele Europene, cu ajutorul unor jucători cu un talent impresionant pentru o ţară atât de mică. După o performanţă slabă în 2009, când au obţinut locul 11 la Campionatele Europene, Lituania şi-a revenit în 2010, la Campionatele Mondiale, când au obţinut medalia de bronz, în ciuda mai multor dificultăţi. A fost printre primele patru echipe la toate cele cinci Jocuri Olimpice organizate de când Lituania şi-a obţinut independenţa, cu o medalie de bronz în 1992, 1996 şi 2000 şi urcând pe locul patru în 2004 şi 2008.
Anul acesta, ca ţară-gazdă a Campionatelor Europene, lituanienii îşi mărturisesc mândria: „Vrem să arătăm întregii Europe cât de mult iubim noi baschetul,” a declarat Arvydas Sabonis, acum ambasadorul campionatelor. „Este o zi mare pentru ţara noastră,” a mai adăugat el.
Va fi pentru a doua oară de la recâştigarea independenţei când Lituania va găzdui Campionatele Europene de Baschet şi este prima ţară-gazdă a evenimentului care va avea un cântec oficial pentru EuroBasket, cântec votat prin intermediul televiziunii de către telespectatori. Lituania a găzduit acest eveniment pentru prima dată în 1939.
Obsesia lituaniană, în Cartea Recordurilor
În data de 29 august 2011, Lituania a înscris un record în Guiness Book pentru dribling, record deţinut anterior de Polonia. 60.000 de lituanieni din mai multe oraşe ale ţării au bătut simultan mingea de baschet, bătând recordul Poloniei de 30.000 de oameni.