0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialBaronul Stanca a incalcat o proprietate

Baronul Stanca a incalcat o proprietate

» Vicepresedintele CJ Constanta a "muscat" din terenul altuia pentru a-si ridica un bloc.

» Politisti, procurori si judecatori s-au coalizat pentru a facilita vicepresedintelui Consiliului Judetean Constanta incalcarea unei proprietati.

» Primaria Constanta "a dosit" un teren pentru a-l vinde lui Petre Stanca la un pret subevaluat.

Mihai Drugea a descoperit ca i-a fost incalcata proprietatea la sfarsitul lunii mai 2006. Omul a constatat cu stupoare ca pe terenul sau din Constanta, din strada Prelungirea Bucovinei, se afla depozitate baraci, utilaje si materiale de constructii ale muncitorilor care lucrau pe un santier de constructii vecin.
Mai mult, fundatia imobilului intra pe proprietatea sa cu aproximativ 1,5 metri. Interesandu-se, a aflat de la supraveghetorul lucrarilor ca acolo se construieste un bloc de locuinte de lux, iar beneficiarul este Petre Stanca, vicepresedintele PSD Constanta si, in acelasi timp, vicepresedintele Consiliului Judetean. Mihai Drugea a incercat sa-i explice, la telefon, bosului pesedist ca a intrat pe terenul sau, dar nu a primit decat injuraturi si amenintari. "M-a injurat ca la usa cortului si m-a amenintat ca ma da afara din judetul Constanta", a declarat Drugea. Cel pagubit spune ca demersurile sale legale de a stopa lucrarile de ridicare a blocului pe proprietatea sa s-au izbit de coruptia din sistemul de justitie. Politisti, procurori si judecatori s-au coalizat pentru a face jocurile baro-nului PSD, acuza buzoianul.

Caz "ingropat" in fasa de autoritati
Initial, Mihai Drugea a formulat doua actiuni judecatoresti, o ordonanta prezidentiala de stopare a lucrarilor de constructie, iar alta pentru tulburare de posesie. Dupa ce Judecatoria Constanta a admis ordonanta prezidentiala, dand astfel sperante reclamantului ca i se va face dreptate, lucrurile au luat o turnura cu totul diferita la tribunal, unde s-a judecat recursul facut de Petre Stanca. Cauza a fost judecata pe sest, spune Mihai Drugea, fara ca macar acesta sa fie citat. Judecatorii au casat sentinta judecatoriei, lasandu-l pe vicepresedintele CJ Constanta sa construiasca in continuare pe Prelungirea Bucovinei, cu incalcarea proprietatii vecine. Cea de-a doua actiune in instanta a avut aceeasi soarta, fiind stopata de judecatori inca din fasa. Dupa ce au tinut dosarul la fiset timp de trei luni, magistratii l-au trimis la Parchet. Ministerul Public avea obligatia sa stopeze lucrarile de constructie, pana la finalizarea cauzei, sa desemneze un procuror de caz si sa trimita dosarul mai departe la Politie pentru cercetari. Nu s-a intamplat acest lucru, dosarul 4801/2006 zacand si in prezent in fisetele procurorilor. In disperare de cauza, Mihai Drugea a facut o alta plangere pentru tulburare de posesie, direct la Politia Constanta. "Cand au aflat cu cine ma judec, nici un politist nu a mai vrut sa stea de vorba cu mine", spune Mihai Drugea. La insistentele sale repetate, un agent de politie s-a deplasat in strada Prelungirea Bucovinei si a incheiat un proces-verbal prin care se constata ca, intr-adevar, blocul ridicat de Petre Stanca incalca proprietatea lui Drugea cu peste 1,5 metri. De atunci a trecut aproape un an fara ca anchetatorii sa mai miste un deget pentru rezolvarea cazului. Mihai Drugea spune ca politistii nu l-au citat niciodata pentru a da declaratie si a depune mijloace de proba.

Vicele CJ Constanta neaga ca a ocupat terenul vecinului
Alte plangeri au fost depuse la Departamentul National Anticoruptie, dar au avut acelasi rezultat, nici o autoritate din Constanta neindraznind sa tulbure afacerile vicepresedintelui CJ. Intre timp, firma patronata de Petre Stanca si sotia sa, "Comtours" SRL, a terminat de construit blocul, lucrarile fiind in stadiu de finisare. Apartamentele, cu "suprafete si confort occidental", dupa cum scrie pe un afis imens care troneaza in fata blocului, au fost scoase deja la vanzare, prin intermediul unei agentii imobiliare. Astfel, anchetatorii l-au ajutat pe vicepresedintele CJ Constanta sa-si atinga scopul: imobilul a fost deja finalizat, iar pe motiv de tardivitate judecatorii nu mai pot dispune decat masuri reparatorii pe cale civila. In cel mai fericit caz, pagubitul nu-si va mai recapata terenul ocupat abuziv, ci va primi doar o modesta despagubire. Petre Stanca neaga faptul ca ar avea un litigiu in justitie in legatura cu terenul din strada Prelungirea Bucovinei. El a refuzat sa-si spuna punctul de vedere referitor la acest caz, pretinzand ca "n-avem ce vorbi". "Nu am nici un litigiu! S-a rezolvat anul trecut la Judecatorie. Nu avem ce sta de vorba, sunt plecat in strainatate!", a declarat, la telefon, Petre Stanca.

Tranzactie cu cantec
Pentru a putea construi o pensiune, Mihai Drugea a incercat fara succes, in 2004, sa achizitioneze de la Primaria Constanta terenul care, ulterior, a ajuns in posesia lui Petre Stanca. Potrivit adresei 118414/7.11.2004, eliberata de Primarie, terenul respectiv intra sub incidenta Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 si urmeaza sa fie retrocedat proprietarului de drept. Ulterior, Drugea a aflat ca, de fapt, pe terenul din Prelungirea Bucovinei pusese ochii Petre Stanca, raspunsul dat de Primarie fiind doar o minciuna sfruntata. Tranzactia dintre vicepresedintele CJ Constanta si Primarie s-a finalizat in data de 3 octombrie 2006, prin vanzare directa. Petre Stanca a cumparat terenul in rate, platind doar 166 de euro/mp.
Potrivit unor experti imobiliari din Constanta, pretul de piata al terenului, situat in zona turistica a orasului, chiar in apropierea Bulevardului Mamaia, se situeaza intre 400 si 600 de euro/mp. Inainte de a cumpara acest lot, pesedistul pusese mana si pe o spalatorie a Ministerului Apararii Nationale, situata in imediata vecinatate, pe fundatia careia a construit, ulterior, un modern hotel. "Oare cum este posibil ca un politician, membru in conducerea Consiliului Judetean sa faca afaceri cu Primaria? Oare cum a putut Petre Stanca sa cumpere un teren care se afla sub incidenta Legii 10/2001?", se intreaba retoric Mihai Drugea.

» Petre Stanca, "baron" de Constanta
Catalogat de presa drept baron local,
Petre Stanca este unul dintre cele mai influente si controversate personaje din Constanta. Fost sef al Taberei Costinesti inainte de 1989, Petre Stanca a schimbat ideologia de partid, devenind un prosper om de afaceri. El nu a rupt total legaturile cu trecutul, cumparand fosta gospodarie de partid de la Sibioara. si-a extins afacerile in domeniul hotelier, anul acesta inaugurand noul hotel din strada Prelungirea Bucovinei. Petre Stanca a fost propulsat in barca PSD, devenind chiar presedintele organizatiei Constanta.
» implicat IN MAI multe scandaluri de presa
Fostul presedinte al PSD Constanta si-a pierdut functia dupa ce intr-o conferinta de presa l-a luat gura pe dinainte si a dezvaluit modul dubios in care a cumparat hotelul Astoria, din statiunea Mamaia, plasat la numai 200 m de plaja, pentru a-l transforma in sediu al PSD. Alt scandal al carui personaj principal a fost Petre Stanca este cel legat de cazarea angajatilor Petromar la hotelul Maria, apartinand bosului pesedist. Stanca a reusit sa semneze un contract gras cu sucursala Petrom, aflat atunci sub obladuirea sefului sau de partid, Dan Ioan Popescu, prin care compania platea pe degeaba camerele de hotel. Contractul a fost stopat la preluarea companiei de catre OMV.

Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...
Ultima oră
Pe aceeași temă