-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialFOTO. Baronii incompatibili, feriți de verificările ANI

FOTO. Baronii incompatibili, feriți de verificările ANI

 

Primarii și președinții consiliilor județene vor putea face parte din AGA fără a mai fi în pericol să fie declarați incompatibili. Baronii PSD, sprijiniți de Liviu Dragnea, sunt la un pas să câștige bătălia cu ANI, declanșată în vara lui 2013.

Senatorii s-au mobilizat, ieri, pentru a-i pune la adăpost pe primari şi pe preşedinţii de consilii judeţene de dosarele de incompatibilitate. Senatul a menținut forma inițială a legii, care elimină incompatibilitatea aleşilor locali membri în adunări generale ale serviciilor comunitare de utilităţi publice. Parlamentarii au respins cererea președintelui Traian Băsescu de reexaminare a proiectului de lege. Raportul de respingere a cererii de reexaminare propus plenului de comisia pentru administraţie a întrunit 56 de voturi ”pentru”, două voturi ”împotrivă” și trei abțineri. Interesant este că legea care îi favorizează pe aleșii locali a fost una dintre ultimele decizii ale Senatului înainte de vacanța electorală. La puțin timp după acest vot, ședința Senatului a fost suspendată, din lipsă de cvorum.

Potrivit deciziei Senatului, primarii și președinții consiliilor județene sunt reprezentanți de drept ai unităților administrativ-teritoriale în adunările generale ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară. În acest fel, baronii locali vor ocoli prevederile Legii 161/2003, potrivit căreia erau incompatibili dacă făceau parte, în același timp, și din conducerea regiilor autonome de interes național sau local. Aleșii locali pot delega această calitate printr-un act administrativ. Legea în vigoare prevedea că reprezentanții autorităților locale sunt desemnați de către Consiliul Local sau de către Consiliul Județean, nu direct de către primari sau președinții consiliilor județene.

Cine beneficiază de modificarea legii

În cererea de reexaminare, preșe­din­tele Traian Băsescu le atrăsese atenția parlamentarilor că adoptarea actului normativ ar conduce la “eludarea regimului incompatibilităților”. Șeful statului a arătat că, în urma a noului text, ANI nu va mai putea constata incompatibilitatea primarilor sau a președinților consiliilor județene care vor face parte din organele de conducere ale acestor asociații.

Proiectul de lege contestat de preşedinte a fost iniţiat de 6 deputaţi PSD, printre care Florin Iordache şi Marian Neacşu. După votul din Senat, actul normativ va fi discutat de Camera Deputaților, for decizional. Dacă deputații votează la fel ca senatorii, fapt foarte probabil, președintele Traian Băsescu va fi obligat să promulge legea, pentru că are dreptul de a cere reexaminarea unui proiect de lege o singură dată. Potrivit estimărilor ANI, verificările actuale în cazul aleşilor locali care sunt şi membri ai AGA vor fi blocate.

În ultimii ani, ANI a sesizat instanțele cu peste 100 de cazuri ale unor aleși locali care fac parte din AGA. Printre aceștia se numără Klaus Iohannis, primarul Sibiului, candidat la alegerile prezidențiale. Cum recursul ANI a fost deja acceptat de ICCJ, este puțin probabil ca Iohannis să beneficieze de noua lege. Pe lista celor acuzați de ANI pentru incompatibilitate se află și Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJ Constanţa, unul dintre cei mai activi avocați ai modificării legislației privind incompatibilitățile. Presiunile au fost susținute și de partenerul său politic, primarul Constanței, Radu Mazăre, care a fost și el acuzat de ANI de incompatibilitate, dar a câștigat procesul. De asemenea, acuzații similare de incompatibilitate i-au vizat pe Aristotel Căncescu, preşedintele CJ Braşov, Mircea Moloţ, preşedintele CJ Hunedoara sau pe Constantin Boșcodeală, primarul Buzăului. Demersul de modificare a Legii ANI a început în vara anului 2013 când, sub presiunea aleșilor locali cercetați de ANI, vicepremierul Liviu Dragnea a promis că Guvernul va elimina incompatibilitățile. Ulterior, PSD a depus trei inițiative similare pe această temă, una dintre ele fiind votată ieri.   

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă