Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a reiterat, miercuri, angajamentul SUA privind Estonia, membră a NATO, în momentul în care occidentalii denunţă acţiunile militare ilegale ale Rusiei în estul Ucrainei, relatează AFP, preluat de Mediafax.
"Estonia nu va fi niciodată singură", a declarat Obama în cadrul unei conferinţe de presă la Tallinn, alături de omologul său eston, Toomas Hendrik Ilves. "Am venit aici pentru a exprima angajamentul nostru faţă de Estonia, un angajament de neclintit", a continuat el, reafirmând importanţa Articolului 5 al Alianţei Nord-Atlantice, potrivit căruia statele membre trebuie să acorde sprijin unui alt stat membru, dacă acesta este atacat.
Preşedintele american Barack Obama a ajuns miercuri la Tallinn pentru a marca angajamentul Statelor Unite faţă de ţările baltice, într-un moment în care NATO denunţă acţiuni militare ilegale ale Rusiei în estul Ucrainei.
Aceasta este prima vizită a lui Obama într-o ţară baltică de la preluarea preşedinţiei în 2009 şi are loc într-un context extrem de tensionat între ţările NATO şi Rusia, într-un moment în care unii observatori se tem de izbucnirea unui conflict la scară mare în Europa.