Prezent la Constanta cu ocazia inaugurarii noului terminal de pasageri din Portul Constanta, ministrul Gheorghe Dobre a precizat ca lucrarile la modernizarea garii feroviare din localitate au inceput. Potrivit acestuia, in 2008 vom putea vorbi despre o statie moderna, o adevarata „euro-gara” in municipiul Constanta.
Ministrul a precizat ca anul acesta incep si lucrarile de reabilitare a liniei de cale ferata Bucuresti-Constanta si ca s-au asigurat resursele financiare pentru autostrada Constanta-Cernavoda si pentru varianta de ocolire a municipiului Constanta. Banii s-au gasit la Banca Europeana de Investitii, respectiv la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare. „Daca nu gresesc prea mult, e vorba de 400 de milioane, dar nu am in acest moment datele”, a precizat ministrul. Acesta a declarat ca se duc inca negocieri cu cele doua institutii bancare. Acordurile se vor semna in decembrie, cel cu BEI urmand sa fie finalizat chiar maine. Dobre a precizat ca autostrada Constanta-Cernavoda va fi data in folosinta aproximativ in anul 2008.