Cand vine vorba de incalzirea globala ni se serveste o retorica superfierbinte, dar avem parte de foarte putine rationamente la rece. Acest fapt conteaza enorm, pentru ca Protocolul de la Kyoto face deja parte din seria celor mai scumpe politici publice adoptate vreodata, iar documentul care ii va succede, prevazut spre adoptare la Copenhaga la finele lui 2009, promite sa depaseasca toate recordurile in materie. Ar fi bine sa avem dreptate in ceea ce facem, dar la ora actuala pare mai curand ca aruncam practic banii pe apa sambetei.
Un bun exemplu in acest sens este noua politica a Uniunii Europene de reducere a emisiilor de CO2 cu 20% pana in 2020. Desigur, intotdeauna e mai usor sa promiti decat sa te tii de cuvant – o ingrijorare cu atat mai relevanta in cazul UE. Dar, chiar daca ar fi indeplinita aceasta promisiune, vor fi oare beneficiile mai mari decat costurile? In mod straniu, dar nu foarte suprinzator, despre aceste lucruri se discuta foarte putin.
O reducere cu 20% a emisiilor de CO2 in Uniunea Europeana, impusa cu strictete pe durata acestui secol, nu ar face decat sa amane cu doi ani cresterea temperaturilor cauzata de incalzirea globala, adica din 2100 pana in 2102 – o schimbare neglijabila. Costurile insa nu ar fi nici pe departe la fel de neglijabile. Propriile estimari ale UE se cifreaza la aproximativ 60 de miliarde euro anual, iar aceasta suma este aproape cu certitudine mult subestimata (estimarea anterioara vorbea de o suma aproape dubla), mai ales ca obliga UE sa planifice reducerile cat mai intelept cu putinta.
Dar Uniunea Europeana nu doreste doar sa reduca emisiile in cel mai intelept mod, ci sa creasca si cota de energie regenerabila in consumul Uniunii cu 20% pana in 2020. Din moment ce ne-am angajat deja sa reducem emisiile cu 20%, cresterea cotei nu are nici un efect separat asupra climei. In schimb, efectul pe care il are este ca transforma o politica proasta intr-una cu mult mai proasta.
Dezbaterea in Danemarca mea natala este elocventa. Ministerele implicate au subliniat deja care vor fi costurile finale la nivelul national, iar de aici se pot face deductii ale costului total pentru UE. Costul anual pentru o crestere a cotei de energie regenerabila cu mai putin de 20% (18 la suta, pentru a fi mai precisi), si nu pana in 2020, ci pana in 2025, va fi de peste 2,5 miliarde de euro. si beneficiul? Daca Danemarca respecta programul tot restul secolului, in final vor fi investite peste 200 miliarde de euro pentru a intarzia incalzirea globala cu cinci zile.
Este o asemenea decizie rationala? Avantajul total calculat la nivel planetar (raportat la criteriile relevante, precum numarul de vieti salvate, cresterea productiei agricole, zone umede conservate etc.) ce decurge din politica Danemarcei ar fi de aproximativ 11 milioane de euro. Altfel spus, pentru fiecare euro investit castigam ceva mai mult de jumatate de eurocent.
Dar sa punem aceste lucruri intr-o perspectiva: cu 2,5 miliarde de euro s-ar putea dubla numarul spitalelor din Danemarca. Sau, daca vrem intr-adevar ca beneficiul sa fie global, cu 2 miliarde de euro s-ar putea injumatati numarul de infectii cu malarie, salvand 850 de milioane de vieti in acest secol. Oamenii din tarile afectate de malarie ar putea trai mult mai bine si ar deveni mai productivi, in beneficiul copiilor si nepotilor lor din 2100. Cu restul de 500 de milioane de euro s-ar putea spori de opt ori fondurile de cercetare si dezvoltare dedicate imbunatatirii tehnologiilor eficiente din punct de vedere al emisiilor de CO2, permitand tuturor pe termen lung sa reduca emisiile mult mai drastic si la un cost mult mai mic.
Ar trebui asadar sa reducem la jumatate cazurile de malarie si sa crestem sansele ca problema incalzirii globale sa fie rezolvata pe termen mediu? Sau ar fi mai bine sa ne luam un angajament care face de 2000 de ori mai putin bine si abia daca reuseste sa schimbe evolutia climei globale?
Dar situatia este de fapt si mai grava. Estimarea de 2,5 miliarde de euro presupune ca politicienii sa opteze pentru alternativele cele mai ieftine de energie regenerabila. Insa politicienii danezi par decisi sa aleaga solutii mult mai scumpe, ce vor duce la o dublare a costurilor (sau chiar mai mult decat atat). Opozitia, care incearca sa supraliciteze oferta guvernului, insista la o crestere cu aproape 40% a energiei regenerabile, cu un cost de aproape 10 miliarde euro anual, generand ca rezultat pentru fiecare euro beneficii globale de doar un sfert de cent.
Utilizand ca baza de calcul pentru costurile de la nivelul intregii Uniuni tocmai cifrele avansate de Danemarca, totalul pare sa se apropie mai curand de 150 de miliarde de euro anual, obtinandu-se pentru fiecare euro cheltuit beneficii de doar jumatate de cent. Iar aceasta estimare se bazeaza pe prezumtia ca politicienii vor alege solutiile optime si ca opozitiile nu vor cauta sa impuna mai mult decat guvernele.
Aceeasi suma ar putea tripla bugetul global pentru dezvoltare. Ar putea lesne oferi apa potabila curata, canalizare, servicii medicale si de educatie pentru fiecare individ de pe aceasta planeta, in timp ce bugetul de cercetare-dezvoltare in vederea reducerii emisiilor de CO2 ar creste de zece ori.
Tinta UE de a reduce emisiile de carbon cu 20% pana in 2020 este un mod incredibil de scump de a-si manifesta bunele intentii. Dar n-ar fi oare mai indicat sa facem cu adevarat un bine lumii? UE crede ca este deschizatoare de drumuri, dar daca lumea o va urma pe aceasta cale pare mai probabil ca ne vom rataci cu totii.
Copyright: Project Syndicate/Institute for Human Sciences, 2008.
www.project-syndicate.org
