23.2 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSpecialBani mai mulţi pentru Harghita şi Covasna

Bani mai mulţi pentru Harghita şi Covasna

Multe dintre consiliile judeţene au stabilit bugete mai mici în acest an decât în 2011, însă nu este cazul şi oficialităţilor din Harghita şi Covasna. Acolo, bugetul pe care cele două judeţe îl au la dispoziţie pentru acest an este mai mare cu câteva zeci de milioane de lei faţă de cel avut în 2011, spre deosebire de Alba sau Sălaj, care au pierdut din bani. Astfel, Consiliul Judeţean Harghita a anunţat pentru acest an o valoare a bugetului de 264 de milioane de lei, cu peste 20 de milioane de lei mai mare, în timp ce Covasna se bazează pe un buget de 180 de milioane de lei.

În ambele cazuri, proiectele europene au fost „vinovate” de creşterea fondurilor judeţului. „Aproximativ 95% din banii pentru dezvoltare provin din proiectele europene câştigate, iar cea mai mare parte a acestei sume o constituie investiţiile pentru colectarea şi prelucrarea selectivă a deşeurilor. De asemenea, 20% din banii europeni vor fi către sfera socială, în timp ce alţi 20% sunt pentru reabilitarea drumului între Covasna şi Târgu Secuiesc”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas Sandor.

Alba şi Sălaj, bugete echilibrate

Chiar dacă, faţă de Harghita şi Covasna, judeţele Alba şi Sălaj au pierdut bani la buget comparativ cu anul trecut, valoarea acestora în 2012 este asemănătoare cu cea a celorlaltor două unităţi administrative. Astfel, Alba are la dispoziţie în acest an suma de 283 de milioane de lei, iar cea mai mare parte din aceşti bani va fi folosită pentru investiţii şi activităţi culturale. „Mulţi bani, aproape 45 de milioane, se vor duce pe reabilitarea a 80 de kilometri de drumuri judeţene. Deja am reparat 600 de kilometri în ultimii şapte ani din cei 1.000 pe care îi avem în administrare”, a spus preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel. De asemenea, un buget destul de consistent are în dotare judeţul Sălaj. Consiliul Judeţean a votat suma de 197 de milioane de euro, bani mai puţini decât în 2011, dar un buget considerat „echilibrat” de către autorităţile judeţene. Conform preşedintelui CJ Sălaj, Tiberiu Marc, 55% din acest buget va fi direcţionat către dezvoltarea judeţului, iar restul de 45% va fi folosit la diferite cheltuieli de funcţionare.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Bărbat din Gorj dat dispărut de familie după zece ani de la dispariția sa

Un bărbat din Târgu Cărbunești a fost dat dispărut de familie după zece ani de la dispariția sa. Familia a relatat că Dănuț Cătălin...

TAROM oferă prețuri speciale la zborurile aniversare către Praga și Paris

Compania TAROM oferă 70 de vouchere pentru toate biletele achiziţionate pe site-ul companiei, în data de 18 septembrie, precum şi bilete la tarife începând...

Liga Campionilor la fotbal: Bayern Munchen a zdrobit Dinamo Zagreb cu 9-2

Bayern Munchen a realizat scorul primei etape a Ligii Campionilor la fotbal, în noul format, 9-2 cu Dinamo Zagreb, marţi seara, pe Allianz Arena. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă