Un proiect de finantare din bani europeni, pe masura 3.22 a fost depus de administratia publica locala din Costinesti zilele trecute.
Proiectul, in valoare de 2,4 milioane de euro, vizeaza realizarea unor drumuri in zona de nord a comunei, in zona epavei. "In zona aceea sunt constructii turistice, atat vile de vacanta, cat si hoteluri", ne-a declarat primarul Costinestiului, Traian Cristea, care sustine ca sunt in jur de 40 de constructii in zona si mai multe autorizatii de construire date, proprietarii urmand a demara noi constructii in luna septembrie. Proiectul este eligibil si daca va fi finantat vor fi realizate drumuri in lungime de 7,5 km. Drumurile vor fi realizate de la stadiul de pamant pana la tratamente bituminoase, asfaltarea fiind posibila deoarece autoritatile locale au asigurat in zona infrastructura de apa, canalizare si electricitate.
Referitor la absorbtia de fonduri europene, Traian Cristea sustine ca este deficitara. Argumentele sale tin de modul in care s-au schimbat regulile de acordare a finantarii. "Nu sunt seriosi. Au schimbat regulile in timpul jocului si nu-i bine deloc pentru ca am avut proiecte facute. Prima data pe proiecte integrate, apa-canalizare, si dupa ce am terminat au spus: stati putin ca acuma mergeti pe drumuri, ca stam rau cu reteaua de drumuri la sate. s-am luat-o de la capat. De-aia am intarziat pana acum." Nici despre cei care coordoneaza absorbtia de fonduri europene la nivelul Romaniei, Cristea nu se arata mai ingaduitori, catalogandu-i drept "nehotarati".