Guvernul a aprobat, joi, prin hotărâre, alocarea temporară a sumei de 500 de milioane lei, echivalentul în euro, pentru asigurarea necesarului de finanţare, pentru luna iunie, a programelor operaţionale sectoriale Creşterea Competitivităţii Economice şi Dezvoltarea Resurselor Umane.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, citat de Agerpres, fondurile provin din privatizare şi vor fi repartizate astfel: 300 de milioane de lei pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice şi 200 de milioane de lei pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Aceste sume vor asigura necesarul de finanţare a Autorităţilor de management pentru luna iunie, în vederea efectuării plăţilor pentru rambursarea cheltuielilor eligibile către beneficiari.
"Măsura vine în sprijinul nevoii de asigurare a necesarului de fonduri la nivelul autorităţii de certificare şi plată/Autorităţilor de management pentru efectuarea plăţilor în conturile beneficiarilor, în scopul implementării programelor operaţionale", se precizează în comunicat. Sumele alocate temporar autorităţilor de management vor fi rambursate Ministerului Finanţelor Publice, în euro, din sumele restituite cu această destinaţie de către Comisia Europeană, până la data de 30 septembrie.