Centrul Regional de Transplant Iasi va avea o banca de tesuturi moderna, amenajata la cel mai mare spital din Moldova, Spitalul Universitar "Sf. Spiridon" Iasi. Banca de tesuturi si celule se va amenaja prin fonduri de la minister. Aparatura va fi achizitionata prin Banca Mondiala, investitia ridicandu-se la peste 200.000 de euro. Transplantul de cornee ar fi o realitate la Iasi daca specialistii ar mai avea la dispozitie o trusa de testare a tesuturilor. "O statistica alarmanta arata ca in 2006 au existat doar patru donatori de cornee, desi la nivel national ar fi nevoie, in regim de urgenta, de cel putin 500 de transplanturi de cornee pe an. Aceasta operatie necesita o tehnica relativ simpla si ieftina si ar avea ca beneficiari mii de pacienti care s-au trezit cu un ochi lovit, perforat prin diverse accidente sau care sufera de anumite afectiuni", a precizat prof. univ. dr. Danut Costin, coordonatorul Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului de Neurochirurgie Iasi. Deschiderea bancii de tesuturi la Spitalul "Sf. Spiridon" a generat reactia Spitalului Clinic de Urgente Iasi. "Nu sunt de rea-credinta. Din partea mea, orice spital poate avea o banca de tesuturi. Dar nu mi se pare normal ca «Sf. Spiridon» sa aiba una, iar la Urgente sa nu fie. Spitalul de Urgente este cel mai mare consumator de tesuturi, pentru ca numai acolo este chirurgie plastica", a declarat prof. univ. dr. Teodor Stamate, coordonatorul clinicii de Chirurgie Plastica din cadrul Spitalului de Urgente Iasi.