O banană care a suferit modificări genetice și a fost îmbogățită cu vitamina A va fi testată clinic în SUA, înainte de a fi produsă în Uganda, pentru comercializare, au informat luni cercetători australieni, citați de AFP. Banana a fost creată de Queensland University of Technology (QUT), cu sprijinul Fundației Bill și Melinda Gates.
Fructul modificat genetic prezintă o concentrație de beta și alfa-caroten – transformate în vitamina A – superioară celei conținute de bananele africane. Medicii vor realiza mai multe teste clinice, în decurs de șase săptămâni, pentru a măsura nivelul de vitamina A la pacienții voluntari.
Potrivit responsabilului proiectului, profesorul James Dale, „lipsa de vitamine A ucide anual între 650.000 și 700.000 de copii în întreaga lume și cel puțin 300.000 își pierd vederea din aceeași cauză”.
În cazul în care organismul modificat genetic va fi aprobat pentru cultivarea în Uganda, producția pentru comercializare ar putea fi începe în 2020.