La bal participau şi mari negustori români, greci, armeni sau evrei, persoane cu stare care desfăşurau diverse activităţi comerciale în port, o zonă cu un negoţ înfloritor. Contrar zilelor noastre, dom-nişoarele veneau la bal înso-ţite de mamele lor sau de o persoană matură din familie. Exista un cod al bunelor maniere. Un bărbat trebuia să ştie să ofere scau-nul unei doamne sau unei domnişoare într-o încăpere, să ştie în ce ordine se iese dintr-un restaurant. Când invita partenera la dans, acesta cerea permisiunea mamei sau persoanei care o însoţea, ţinea scaunul ca ea să se ridice, îi oferea braţul după care se mergea pe ringul de dans. La întoarcere, îi oferea din nou braţul îi mulţumea acesteia, îi ţinea scaunul, apoi îi mulţumea şi persoanei însoţitoare. De asemenea, domnii nu fumau dacă însoţeau o doamnă sau o dom-nişoară la braţ, iar pentru cine nu ştie, domnii puteau oferi persoanelor de sex opus doar flori, o cutie de bomboane ori o carte. „Viaţa mondenă a Constanţei interbelice era foarte colorată şi foarte bogată. În acele vremuri, pentru cine va răsfoi revistele de modă, doamnele erau foarte elegante, dar şi bărbaţii. Era o modă de o mare simplitate, dar în acelaşi timp şi de o foarte mare frumuseţe”, ne-a spus secretarul literar al Teatrului de Stat, Anaid Tavitian. Există chiar şi o poveste cunoscută de părinţi şi de bunici care s-a transmis pe cale orală. Se spune că fiica unui mare negustor al vremii a câştigat titlul de cea mai elegantă domni-şoară la un asemenea bal cu o rochie de o foarte mare simplitate şi nepurtând foarte multe bijuterii, deşi familia şi-ar fi permis acest lucru. Însă tocmai aceas-tă simplitate şi această ele-ganţă au consacrat-o drept cea mai rafinată domnişoară.
Unde se ţineau balurile la Constanţa
În perioada interbelică, cele mai elegante baluri se ţineau la Cercul Militar, spaţiu găzduit în prezent de Comandamentul Marinei Române, situat pe faleza Cazinoului. „Era un loc foarte frumos. Vara era acea terasă, de unde se privea marea, iar ofiţerii români erau foarte eleganţi, costumele de paradă erau foarte frumoase”, mai spune Anaid Tavitian. Un alt loc în care se ţineau aceste baluri era Teatrul Elpis, actualmente Teatrul pentru Copii şi Tineret. Această clădire, care aparţine comunităţii elene, alături de biserica şi şcoala de vizavi, este cea mai veche clădire de teatru atestată din Constanţa. În perioada balurilor, la teatru exis-tau balcoane, de asemenea oglinzi de foarte mare valoare, care dădeau şi ele o eleganţă deosebită. În acest spaţiu se produceau spectacole de teatru ţinute de intelectualitatea constănţeană, reprezentată în general de elevi şi profesori, care dădeau concerte corale şi instrumentale. Şi la etajul Cazinoului constănţean se ţineau baluri de mare eleganţă. Cazinoul a continuat să rămână mulţi ani după război locul elegant al oraşului, unde în anii ’50-’60 şi chiar în anii ’70 ofiţerii superiori petreceau seri de neuitat. Pentru toţi, participarea la un bal era un prilej de a-şi petrece timpul liber într‑un mod plăcut. Oamenii se relaxau şi legau prietenii. Se făcea curte, în limitele decenţei şi ale bunului simţ. Atunci când nu aflau pur şi simplu unii de la ceilalţi despre evenimentul urbei, lansau invi-taţii pentru baluri societăţile doam-nelor din înalta societate.Exista şi presa locală care avea, ca şi acum, rubrica ei de monden. Tot în perioada interbelică s-au organizat şi baluri de caritate.
Şi minorităţile organizau baluri
Viaţă mondenă aveau şi minorităţile din acea vreme. La balurile lor, minorităţile dobrogene îşi pro–movau obiceiurile, tradiţiile şi costumele. Erau şi asociaţii culturale ale minorităţilor. „Nu este pur şi simplu o vorbă acest model etnic pe care îl oferă Dobrogea”, completează omul de cultură Anaid Tavitian. Această tradiţie a balurilor a continuat câţiva ani după terminarea războiului. Viaţa mondenă a minorităţilor s-a stins cam prin anii ’53-’54, atunci când cluburi le acestora au fost dizolvate.
