2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialBâlci cu biletele la România - Bosnia

Bâlci cu biletele la România – Bosnia

Federaţia Română Anti-Fotbal. Aşa ar putea să se cheme forul care conduce fotbalul intern judecând după felul în care organizează meciul România – Bosnia, contând pentru calificările la Campionatul European din 2012.

Deşi interesul suporterilor faţă acest joc este scăzut, pentru că „tricolorii” sunt aproape eliminaţi din lupta pentru un loc la turneul final, FRF a arătat că poate fi şi mai ignorantă decât fanii.

Astfel, chiar dacă a anunţat că biletele pentru partida de vineri se pun în vânzare începând de marţi, ora 9.00, FRF a reuşit performanţa de a grăbi, apoi de a întarzia vânzarea.

Anunţul de pe site-ul federaţiei, postat luni, scrie clar că „biletele vor fi puse în vânzare pe 31 mai”. Totuşi, câteva sute de tichete s-au dat chiar de pe 30 mai, la stadionul Giuleşti, gazda partidei şi singurul loc de unde suporterii „naţionalei” pot cumpăra bilete.

„Ce le faceţi, le daţi cu aghiasmă?!”

Marţi dimineaţa, cei aproximativ 50 de fani care s-au strâns începând cu ora 9.00 în faţa arenei au avut de aşteptat până la 10.30 pentru ca FRF-ul să-şi dea acordul ca vânzarea să reînceapă. Numai că tichetele nu s-au vândut la „casele de bilete”, aşa cum anunţă comunicatul federaţiei, ci la magazinul oficial al clubului giuleştean. „Nu pot să le vând încă. Trebuie să-mi dea voie domnii de la FRF”, le explica vânzătoarea suporterilor care deveneau din ce în ce mai nerăbdători. „Dar ce le faceţi, le daţi cu aghiasmă?!”, a replicat unul mai glumeţ. Încet-încet, interiorul magazinului s-a umplut şi se formaseră deja două cozi separate. În momentul în care „domnul de la federaţie” a intrat, puţin după ora 10.30, şi a indicat autoritar „daţi cel mult trei bilete de om”, cele două cozi s-au topit într-una singură, dezordonată, iar reproşurile reciproce nu au întârziat. „Domne’, cei care au venit mai târziu să nu se bage în faţă!”, s-a zburlit un domn în vârstă, care nu venise nici el chiar de la ora 9.00.

Până la ora 12, conform ProSport, se vânduseră toate biletele de la tribuna I, aproximativ 200. Preţul unui astfel de tichet este de 20 de lei, tot atât cât costă unul pentru tribuna a II-a. Un bilet la peluză costă 15 lei.

În total, FRF a pus în vânzare 9.000 de biletele pentru meciul de vineri seară, care începe la ora 21.00. Oficial, tichetele se pot cumpăra până în ziua meciului, între orele 9.00 şi 18.00.

După cinci meciuri jucate în preliminariile CE 2012, România a acumulat doar 5 puncte şi ocupă locul al cincilea în grupa de calificare, în urma unor formaţii precum Belarus şi Albania.

Claudiu Berbece
Claudiu Berbece
Claudiu Berbece, reporter Rl online
Cele mai citite

Principalul partid sârb din Kosovo a fost autorizat în apel să participe la alegerile legislative

O a doua instanţă a Comisiei electorale din Kosovo a anulat miercuri decizia luată luni de aceasta de a respinge participarea principalului partid sârb...

Volodimir Zelenski: Rusia a lansat atacuri „inumane” în ziua de Crăciun

Loviturile au rănit cel puțin șase persoane în orașul de nord-est Harkov și au ucis unul în regiunea Dnipropetrovsk, au declarat guvernatori ucraineni Rusia a...

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...
Ultima oră
Pe aceeași temă