14.7 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialBacauanii fac afaceri cu locurile de veci

Bacauanii fac afaceri cu locurile de veci

Pentru ca oferta este foarte mica, pretul locurilor de veci din cimitirele Bacaului au explodat. Unii bacauani care au rude ingropate au descoperit ca sunt posesorii unor mici averi si incearca sa scoata bani din vanzarea mormintelor. Cimitirele din municipiul Bacau sunt supraaglomerate, iar a gasi un loc de veci disponibil devine un adevarat calvar pentru familia decedatului. Ca urmare si pretul unui loc a crescut: in Cimitirul Central, de exemplu, un loc a ajuns la 1.500 de euro, in timp ce in cimitirele marginase pretul ajunge la 500 de euro. In aceste conditii, unii proprietari de morminte incearca sa castige un ban vanzand mormintele in care sunt ingropati bunicii sau alte rude. Asa a procedat un bacauan mutat la Bucuresti, care doreste sa vanda doua locuri in Cimitirul Central cu 60 de milioane de lei. „In aceste morminte sunt ingropati bunicii mei”, spune el. „Nu pot ingriji mormintele, asa ca ii voi dezhuma si ii voi lua la Bucuresti. Am venit anul acesta in Bacau si aproape ca nu mai gaseam mormintele de buruieni. Platesc anual taxa pentru curatenie, dar nu-si fac treaba”. Un alt vanzator cere 50 de milioane pe un loc de veci pentru ca vrea sa-si puna centrala de apartament. „Am bunica ingropata acolo, pe bunicul l-am pus la picioarele ei ca era mort de 20 de ani cand am inhumat-o. Ii scot pe amandoi si ii duc la tara, unde s-au nascut, ca e gratis locul in cimitir”, spune el. Nu doar necesitatile vietii de zi cu zi silesc bacauanii sa-si vanda locurile de veci. Unii, plecati de multa vreme in strainatate, au hotarat sa ramana acolo si doresc sa-si taie si ultimele legaturi cu tara. Cand am vazut ca dupa atatia ani nu s-a schimbat nimic aici, m-am hotarat sa ma intorc in Italia. „Aici, in Romania, peste tot ti se cer bani, milioane. Vand si apartamentul, si locul de la cimitir. Plec”, a declarat o femeie stabilita in Italia. Cu toate acestea, cumparatorii nu se prea inghesuie pentru ca pretul li se pare prea mare, iar taxele percepute de administratia cimitirelor fac o astfel de investitie nerentabila daca locurile nu sunt ocupate imediat.

Cele mai citite

Cea mai puternică furtună din ultimii 20 de ani. Autoritățile sunt pregătite să evacueze oamenii

ANM avertizează că un cod portocaliu va fi valabil în perioada 29 septembrie ora 08:00 - 30 septembrie ora 10:00. „După emiterea avertizărilor au fost...

A intrat cu o armă în sediul AUR din Drobeta Turnu Severin. Bărbatul a fost reținut

Un bărbat a intrat cu pistolul în sediul AUR din Drobeta Turnu Severin, acesta fiind reținut ulterior de polițiști. Individul a pus arma pe...

Atac masiv cu drone al Ucrainei pe teritoriul Rusiei: 125 de drone distruse, daune în mai multe regiuni

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, Ucraina a lansat un atac de amploare cu drone pe teritoriul Rusiei, provocând daune în mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă