Două persoane au murit, iar alte trei au fost rănite, luni, în urma unui accident produs pe DN 2, în judeţul Bacău, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal, transmite Mediafax.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bacău, accidentul a avut loc în comuna băcăuană Bereşti-Bistriţa, pe DN 2 Bacău – Roman, după ce şoferul unei maşini a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism.
În urma impactului, şoferul maşinii care circula regulamentar, un bărbat în vârstă de 56 de ani, a murit pe loc, în timp ce pasagerul de pe scaunul din dreapta faţă, un băcăuan de 45 de ani, a murit la spital.
De asemenea, un alt pasager din aceeaşi maşină a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde a rămas internat.
Totodată, şoferul care a provocat accidentul, un tânăr de 32 de ani, a fost transportat la spital, la fel ca şi soţia lui, doar femeia rămânând internată.
„Deocamdată, nu se cunosc cauzele exacte ale producerii accidentului, acestea urmând să fie stabilite în urma definitivării cercetărilor. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru.
Poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele şoferului de 32 de ani pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.