3.9 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialAvocatul Poporului s-a autosesizat în cazul copiilor despărţiţi de familie, de autorităţile...

Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul copiilor despărţiţi de familie, de autorităţile norvegiene

Avocatul Poporului s-a autosesizat, marţi, în cazul celor cinci copii pe care autorităţile norvegiene de protecţie a copilului i-au luat de la părinţi şi a  cerut clarificări Ombudsman-ului Regatului Norvegiei, potrivit unui comunicat de presă, citat de Mediafax.

Potrivit sursei citate, copiii au fost preluați de către autoritățile norvegiene pe criterii religioase și de corecție aplicată minorilor. Mai mult, autorităţile au în vedere adopția copiilor de către cetățeni norvegieni.

„Tatăl, Marius Bodnariu, este cetățean român, iar potrivit jus sanguinis, copiii născuți dintr-un cetățean român sunt la rândul lor cetățeni români. Marius Bodnariu, cetățean român, este căsătorit cu o cetățeană norvegiană, Ruth Johanne Bodnariu. Împreună, cei doi soți au cinci copii și sunt stabiliți în Norvegia de aproximativ 10 ani. În 16 noiembrie 2015, Protecția Copilului (Barnevernet) a luat cele două fete de la școală, fără informarea părinților. Câteva ore mai târziu, funcționarii de la Protecția Copilului au venit la domiciliul familiei Bodnariu și, în lipsa tatălui care se afla la serviciu, au preluat cu forța și pe cei doi băieți ai familiei, lăsând-o pe mama cu mezinul de trei luni. A doua zi, 17 noiembrie 2015, față de familie s-a mai luat o măsură, susceptibilă de a fi abuzivă. Reprezentanții Protecției Civile s-au prezentat la reședința familiei, însoțiți de patru polițiști, fără niciun document oficial și au luat copilul de trei luni, declarând că mama este periculoasă. Pe de altă parte, tatăl a fost arestat sub acuzația de „abuz asupra copilului”, a precizat Avocatul Poporului.

Potrivit Avocatului Poporului, modul de acţiune al reprezentanţilor instituției norvegiene este susceptibilă de a fi în contradicție cu articolul 99 din Constituţia Norvegiei potrivit căruia: „nicio persoană nu poate fi reţinută, cu excepţia cazurilor determinate de lege şi în modul prevăzut de lege. Pentru arestarea fără mandat ori detenţia ilegală ofiţerul implicat răspunde în justiţie faţă de persoana reţinută”.

Citeşte şi: Un român şi soţia lui norvegiană, DESPĂRŢIŢI de copiii lor. Reacţia MAE

Avocatul Poporului susţine că în cazul petrecut în Norvegia este posibil să fi existat abuzuri de putere şi de drept, săvârşite de către autorităţile pentru protecţia copilului. De asemenea, este posibil să se fi încălcat mai multe norme din legislaţia internaţională în domeniul drepturilor omului.

„Dispozițiile articolului 8 alin. (1) și (2), coroborate cu dispozițiile articolului 14 din Convenția O.N.U. cu privire la Drepturile Copilului prevăd că statele părți se obligă să respecte dreptul copilului de a-și păstra identitatea, inclusiv cetățenia, numele si relațiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege, fără nici o imixtiune ilegală. În cazul în care un copil este lipsit în mod ilegal de toate sau de o parte din elementele constitutive ale identității sale, statele părți vor asigura asistența si protecția corespunzătoare pentru ca identitatea acestuia să fie restabilită cât mai repede posibil. Statele părți vor respecta dreptul copilului la libertatea de gândire, de conștiință şi religie”, a mai arătat sursa citată.

Președintele Autorităţii Naționale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Gabriela Coman, a declarat sâmbătă, că cei cinci copii ai familiei Bodnariu au certificate de naștere norvegiene și sunt monitorizați de serviciile sociale de acolo, care susțin că minorii ar fi fost supuşi unui abuz. Copiii au și cetățenie română, dar România nu poate cere repatrierea lor, pentru că nu sunt neînsoțiți, ei trăind în Norvegia alături de părinții lor.

Autoritățile române ar putea propune plasarea copiilor în grija fratelui lui Marius Bodnariu, Daniel, având în vedere că acesta a mai avut grijă de ei și dorește să o facă în continuare. În plus, legislația internațională privind protecția copilului prevede că, dacă un copil nu poate fi îngrijit în familia naturală, prima soluție pentru care ar trebui să se opteze ar fi plasarea în familia extinsă.

Citeşte şi: Denunţ penal fără precedent în relaţiile dintre România şi Norvegia. Cazul familiei Bodnariu

Totodată, autoritățile române pot acorda autorităților norvegiene garanții că, dacă se va stabili plasamentrul în familia extinsă din România, vor monitoriza copiii și se vor asigura că sunt bine îngrijiți.

Copiii soților Bodnariu, românul Marius Bodnariu, inginer IT, și soția sa norvegiancă Ruth, asistentă medicală,  dintre care cel mai mic are doar câteva luni, au fost luați de la părinți de către serviciul de protecție a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecții fizice de la părinți. De asemenea, părinții ar fi suspectați de îndoctrinarea religioasă a copiilor.

Sâmbătă, în fața Ambasadei Norvegiei din București au protestat peste 300 de persoane care îi susțin pe soții Bodnariu, printre aceştia fiind și fratele lui Marius Bodnariu.

Daniel Bodnariu povestește că pe 16 noiembrie a avut loc o tragedie pentru familie. După ce le-au luat pe fete de la școală, reprezentanții Protecției Copilului au mers acasă la soții Bodnariu, i-au luat și pe cei doi băieți, mai mici, iar pe părinți i-au supus unui interogatoriu în urma cărora ar fi stabilit că nu sunt periculoși.

„S-au purtat cu ei de parcă ar fi fost niște criminali. Pe 17 noiembrie așteptau copiii acasă, că așa li s-a spus. Seara au venit patru polițiști să ia bebelușul de trei luni. Este un drept fundamental al mamei de a nu fi despărțită de bebelușul pe care îl alăptează”, a spus Daniel Bodnariu, precizând că acum părinții își pot vedea copiii de două ori pe săptămână câte două ore, însă pe băieți numai mamei îi este permis să îi vadă.

El a mai precizat că părinților li se va face anchetă socială în februarie, dar între timp au fost anunțați că se deschide procedura de adopție internațională, copiii fiind deja plasați în trei familii din două orașe.

Ministerul Afacerilor Externe a arătat că misiunea diplomatică română la Oslo s-a aflat în contact permanent cu familia Bodnariu pentru acordarea de sprijin și asistență consulară şi că a întreprins demersuri relevante pe lângă oficiali din Ministerul norvegian al Afacerilor Externe și din Parlamentul Norvegiei.

Cele mai citite

BRD, cea mai frecventă căutare a fondurilor de pensii Pilon II pe Bursa de Valori București

În urma acestor produse constante, ponderea BRD în portofoliile fondurilor de pensii Pilon II a crescut de la 17,41% în mai 2023 la 19,06%...

Rubla rusească se prăbușește: pierdere de peste 24% față de dolar și yuan de la începutul lunii august

Rubla rusească a înregistrat o scădere dramatică, pierzând peste 24% din valoare față de dolarul american și yuanul chinezesc de la începutul lunii august,...

România a îndeplinit criteriul pentru calificarea în Programul Visa Waiver

Ambasada României în Statele Unite a anunțat o realizare majoră: țara noastră a îndeplinit criteriul esențial al ratei de refuz al vizelor pentru calificarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă