6.5 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialAvocatii din toata tara pregatesc o greva judiciara

Avocatii din toata tara pregatesc o greva judiciara

„Nu stiu daca o sa avem vreodata statui de avocati celebri, dar sper din tot sufletul sa nu ajungem sa ne plimbam printre statui de procurori”, a declarat ministrul Justitiei, Monica Macovei, in aplauzele asistentei, la deschiderea lucrarilor celui de-al 16-lea Congres National al Avocatilor din Romania. La lucrarile care s-au tinut in incinta complexului Vox Maris din Costinesti au participat 200 de avocati, dintre cei 16.000 care activeaza in cele de 42 de barouri legal constituite. Au luat cuvantul pe rand avocatul Calin Zamfirescu, presedintele Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, judecatorul Ioan Dida, presedintele Curtii Constitutionale, avocatul si deputatul Sergiu Andon, presedintele Comisiei Juridice de Disciplina si Imunitati a Camerei Deputatilor, avocatul Cristian Iordanescu, decanul baroului Bucuresti, si procuroarea Gabriela Ghita, prim-adjunct al procurorului general al Romaniei. In principal s-au dezbatut doua dintre temele favorite care ii framanta de ani buni pe avocatii nostri. Cele doua marote sunt: relatia de inegalitate dintre procurori si avocati si tolerarea de catre parchetele din tara a barourilor paralele, autointitulate „barouri constitutionale”. Vehementi pe aceasta ultima tema au fost pe rand presedintele UNB, Calin Zamfirescu, si decanul baroului Bucuresti, Cristian Iordanescu. Ultimul, chiar a smuls aplauze si ovatii pentru declaratia sa: „Am ajuns la limita rabdarii in ceea ce priveste "barourile constitutionale" sau alte asociatii cu denumiri mirobolante. Nu exista reactie din partea autoritatilor. Nu putem astepta la nesfarsit o astfel de reactie. Trebuie sa adoptam o rezolutie de intrerupere a asistentei judiciare, pe o perioada nedeterminata, cu un preaviz de doua saptamani”. In replica, in hohotele de ras aprobatoare ale asistentei, Calin Zamfirescu a adaugat: „Rezolutia e ca si adoptata”. Potrivit unor surse din randul avocatilor greva generala a barourilor este programata in luna septembrie, exact dupa incheierea vacantei judecatoresti.
Avocatul Sergiu Andon, presedintele Comisiei de specialitate a Camerei Deputatilor, a avut un discurs asemanator: „Existenta si rezistenta unei caricaturi de barou, tupeul unei structuri comerciale de a-si aroga atributul sacru al constitutionalitatii, neputinta sau nevointa autoritatilor de a-l interzice exprima o anumita stare a avocaturii tranzitiei care, la randu-i, contureaza ca o oglinda echivocul, ifosele si imprevizibilitatea justitiei”.
In ceea ce priveste primul subiect al dezbaterilor, relatia procuror-avocat, decanul baroului Bucuresti, Cristian Iordanescu, a mai declarat: „Discriminarile dintre avocati si procurori trebuie sa inceteze. El (n.n. – procurorul) sta jos, noi la bara! El vede dosarul, avocatii nu! Parchetul e inca o institutie de tip stalinist”.
O opinie interesanta, in acelasi spirit, a avut si avocatul Arin Stanescu, presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Reorganizare si Lichidare: „Relatia avocat-procuror este de facto "antagonica". Normal ar fi ca cei doi sa fie pe picior de egalitate. Telurile comune sunt aflarea adevarului si stabilirea situatiei inculpatului. Procurorul nu trebuie cu orice pret sa stabileasca o vinovatie. Pentru a realiza o egalitate trebuie schimbata legea si, nu in ultimul rand, "topica" salii de judecata”.
De remarcat ca nici un reprezentant al Parchetului National Anticoruptie sau al Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu a fost prezent la lucrarile Congresului Avocatilor.

Cele mai citite

HoReCa și agențiile de turism cer menținerea tichetelor de vacanță: „Nu distrugeți turismul românesc!”

Reprezentanții industriei HoReCa și ai agențiilor de turism solicită Guvernului să renunțe la eliminarea tichetelor de vacanță, o măsură prevăzută într-un proiect de ordonanță...
00:02:14

VIDEO. Avocatul lui Gisele Pelicot declară că aceasta este pregătită să facă față oricărui apel în procesul de viol

Gisele Pelicot „nu se teme” de un nou proces în cazul unui apel formulat de unul sau mai mulți condamnați din procesul violurilor de...

Guvernul spaniol, acord istoric cu sindicatele pentru reducerea săptămânii de lucru la 37,5 ore

Guvernul spaniol a semnat vineri un acord cu principalele sindicate, CCOO și UGT, care prevede reducerea programului săptămânal de lucru la 37,5 ore, de...
Ultima oră
Pe aceeași temă