4.6 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialAvocat: Nicuşor Constantinescu va veni de bună voie în ţară

Avocat: Nicuşor Constantinescu va veni de bună voie în ţară

Nicuşor Constantinescu le-a spus judecătorilor din Turcia că va veni de bună voie în România, miercuri seară sau joi dimineaţă, astfel că instanţa nu a dispus arestarea lui, a anunțat, unul dintre avocaţii preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, potrivit Mediafax.

Potrivit avocatului, Constantinescu le-a arătat magistraţilor turci documente din care reiese că el intenţiona să se întoarcă în România din SUA, de bunăvoie, în viitorul apropiat.

În aceste condiţii, a mai spus avocatul, preşedintele suspendat al CJ Constanţa nu a mai fost arestat de instanţa din Turcia şi va reveni în ţară cu o cursă aeriană care va pleca din Turcia miercuri la ora 23.00 sau cu una programată să plece joi la 10.00.

Preşedintele suspendat al CJ Constanţa a fost reţinut de autorităţile din Turcia, după ce Ministerul Justiţiei a transmis documentele privind aducerea lui în ţară, pentru a fi arestat preventiv în dosarele în care este judecat, au declarat anterior surse judiciare.

El a fost dus apoi la o instanţă, pentru confirmarea mandatului de urmărire internaţională emis pe numele lui după ce Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea lui preventivă.

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa ar fi în Turcia de mai bine de o săptămână. Înainte de a ajunge în Turcia, Nicuşor Constantinescu s-a aflat în SUA. Cererea de extrădare a lui Nicuşor Constantinescu, formulată ca urmare a deciziei de arestare a acestuia, a fost însă respinsă de autorităţile din Statele Unite ale Americii, au declarat surse judiciare.

Cele mai citite

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...

Zelenski vrea trupe occidentale în Ucraina pentru „forţarea Rusiei la pace”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat joi că o eventuală desfăşurare de trupe occidentale în Ucraina ar ajuta la "forţarea Rusiei la pace" şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă