0.9 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialAvionul aterizat de urgenţă pe Otopeni a decolat spre Ankara

Avionul aterizat de urgenţă pe Otopeni a decolat spre Ankara

Avionul aterizat de urgenţă pe aeroportul Otopeni după ce doi pasageri au agresat un steward a decolat spre capitala Turciei, Ankara, la ora 21.55, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al aeroportului, Valentin Iordache.

„În avionul cu 175 de pasageri sunt şi cei doi care au agresat stewardul, aceştia fiind sub escortă asigurată de aeroportul nostru, la cererea companiei aeriene”, a mai spus Iordache.

Aeronava – un Boeing 737 al companiei Sun-Express, care zbura pe ruta Frankfurt (Germania)-Ankara – a cerut să aterizeze de urgenţă pe Otopeni în jurul orei 18.40.

Purtătorul de cuvânt al aeroportului a precizat că stewardul şi doi pasageri de origine turcă, soţ şi soţie, au fost implicaţi într-o altercaţie în care însoţitorul de zbor a fost agresat.

După aterizare, stewardul a fost supus unui control medical de rutină, în urma căruia s-a constatat că este apt să continue cursa.

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă