18.9 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialAverea ascunsă a inspectorilor de la Garda Financiară

Averea ascunsă a inspectorilor de la Garda Financiară

Mai mulţi comisari ai Gărzii Financiare (GF) Galaţi au „uitat” să îşi declare în declaraţiile de avere unele din bunuri, de la terenuri şi case la venituri sau credite. În toate aceste cazuri, comisarii se fac vinovaţi de fals în declaraţii, pedepsit de Codul Penal cu până la 2 ani de închisoare. Dezvăluirile au fost făcute de jurnalistul Cezar Amariei, redactorul şef al săptămânalului „Acţiunea”.

Primul pe listă e şeful GF Galaţi, Toader Ţocu, care în perioada 2008-2011 nu a trecut în declaraţiile de avere un apartament de 48 de mp situat pe str. Brăilei nr. 25, bl. P2, ap. 14, dobândit în decembrie 1999 şi vândut în martie 2011. Apartamentul este situat exact în acelaşi bloc şi pe aceeaşi scară cu alt apartament, al cărui proprietar e comisarul şi care apare în declaraţiile sale, apartamentul nr. 10, de 96 mp, dobândit în 1990. Ţocu nu a trecut niciodată în declaraţiile de avere un garaj de 21 mp, aferent bl. BR5, pe care îl are din 1993. Pe piaţa imobiliară, un garaj în cartierul Mazepa valorează 10.000 de euro. Deşi are garaj, şeful GF nu mai are pe numele său maşină din noiembrie 2007, când şi-a vândut autoturismul Audi TDI. Probabil că şeful Gărzii nu mai avea nevoie de Audi, din moment ce se poate deplasa oriunde cu maşina de serviciu.

Conform declaraţiei de avere, soţul n-aduce acasă toţi banii

O altă situaţie pe care jurnalistul o etichetează ca fiind „cel puţin hilară” e cea a familiei ­Sevastre, pentru că din declaraţiile de avere rezultă că soţul nu aduce toţi banii acasă, iar soţia şi-a cumpărat un teren într-o zonă rezidenţială, fără ştirea soţului. Soţul, Cătălin Sevastre, e comisar superior în cadrul GF Galaţi iar soţia, Olimpia, e şef serviciu în cadrul DGFP. Logic, declaraţiile celor doi ar trebui să fie identice, dar acest lucru nu se întâmplă.

În declaraţia de avere din 2011 a lui Cătălin Sevastre, nu apare un teren de 9.100 mp, în comuna Vânători, teren ce apare în declaraţia de avere din 2011 a Olimpiei Sevastre. În declaraţiile de avere ale celor doi soţi, sunt opinii diferite şi în privinţa banilor pe care bărbatul îi aduce acasă. În declaraţia de avere din 2010, bărbatul susţine că a încasat din salarii 47.864 de lei, în timp ce nevasta susţine în declaraţia ei din 2010 că el ar fi adus în casă doar 40.112 lei, cu 7.752 de lei mai puţin. În declaraţiile de avere ale Olimpiei ­Sevastre nu apar descoperirile de cont, de 10.000 de lei în 2009 şi 2010 şi de 20.000 de lei, în 2011. Împreună, cei doi nu declară faptul că au un garaj de 30 de mp, cumpărat în 2001, o investiţie imobiliară, pentru că pe numele lor nu a figurat vreodată un autoturism.

Sesizare la Parchet şi la ANI

Jurnalistul Cezar Amariei a precizat că a formulat o sesizare penală în calitate de cetăţean şi jurnalist: „Date fiind toate omisiunile menţionate mai sus, am formulat o sesizare penală pe numele lui Toader Ţocu, Cătălin şi Olimpia Sevastre. De asemenea, voi sesiza şi Agenţia Naţională de Integritate referitor la cei trei”. Am încercat ieri să îl contactăm pe şeful GF Galaţi pentru a obţine punctul său de vedere, dar secretara ne-a comunicat că este plecat din instituţie şi nu va reveni până la sfârşitul programului. Pe fondul restructurărilor, GF Galaţi nu mai are de mult purtător de cuvânt.   Reamintim că în august GF a blocat conturile şi a pus sub sechestru autoturismul redacţiei, sub motivaţia că distribuirea promoţională a unor ziare gratuite ar constitui evaziune fiscală. Deşi Inspecţia Fiscală a stabilit că nu a fost evaziune, GF nu a ridicat restricţiile. 

Cele mai citite

Klaus lovit de drona Ghinion

Bomba zilei vine de unde nu te-ai fi așteptat, având în vedere recentele derapaje ale justiției. Da, din partea Înaltei Curți de Casație...

Neamț: Un bărbat a murit în incendiul pe care chiar el l-a provocat

Tragedie în Neamț. Un bărbat a murit într-un incendiu pe care chiar el l-a provocat, pe un teren din comuna Dragomireşti, transmite B1Tv. Tragedia a...

Orice Geoană-și are nașul

Printre  atâtea știri care te fac să-ți plângi de milă, iată și una care dă speranțe. Un tânăr, David Leonard Bularca, născut în 2002, alege...
Ultima oră
Pe aceeași temă