Tragedia poloneză readuce această ţară în atenţia tuturor, prilej cu care ar trebui să discutăm serios despre o alianţă de substanţă între Bucureşti şi Varşovia în Uniunea Europeană. Nu e o idee nouă, am mai scris-o şi găsesc noi argumente la diverse conferinţe la care particip şi unde se discută interesele statelor din Est în UE. În mod sistematic observ o coincidenţă a intereselor între România şi Polonia. Interese care nu ţin de conjunctura politică sau de moment, ci de realitatea geostrategică: două ţări din Est, cu structuri economice relativ similare, cele mai mari ţări din Est, care ies în evidenţă într-un spaţiu geografic fragmentat în state mici, două ţări cu electorat conservator, sisteme politice instabile şi teme de dezbatere de multe ori similare.
Pornind de la aceste realităţi nu putem ajunge decât la interese similare. Două dezbateri cruciale pentru viitorul economic european vor avea loc în acest an: reforma politicii agricole comune şi reforma bugetului UE. În ambele cazuri, România şi Polonia au interese comune. Noi avem cea mai mare populaţie ocupată în agricultură (30%), iar polonezii sunt pe locul doi (15%). Ambele ţări ar trebui să se orienteze spre sprijinirea agriculturii de mijloc, bazată pe ferme mijlocii, de familie, conectate la piaţă. În acest sens, Polonia poate fi un model pentru noi. Ei au moştenit din comunism o agricultură slab colectivizată şi au cele mai multe ferme mijlocii-familiale din Europa. Noi avem o agricultură ruptă în două: ferme mici de subzistenţă şi câteva sute de ferme foarte mari. Am mai făcut această pledoarie, iar la Centrul Român de Politici Europene am scos anul trecut un raport cu aceste concluzii: „O ţară şi două agriculturi”, octombrie 2009 (autor Lucian Luca). În acest context, România şi Polonia ar trebui să se orienteze spre politici de sprijin pentru agricultura de mijloc, spre limitarea subvenţiilor pentru fermele mari, spre crearea de economie alternativă în mediul rural şi spre dezvoltarea rurală (apă, drumuri, comunicaţii). Toate acestea ar trebui accentuate în viitoarea politică agricolă comună.
În ce priveşte reforma bugetului european, România şi Polonia trebuie să lucreze împreună pentru a menţine fondurile structurale într-o formă cât mai apropiată de cea actuală (trasferul de resurse de la regiunile bogate spre cele sărace din UE). Avem şi în România şi în Polonia regiuni subdezvoltate care au nevoie de aceste fonduri. În al doilea rând, discuţiile despre scăderea banilor pentru agricultură nu ar trebui să afecteze şi banii pentru dezvoltare rurală. Dat fiind modul în care se distribuie acum aceste fonduri, şi România, şi Polonia au de câştigat, în sensul că bu-getul pus la dispoziţie este consistent, rămâne doar să accesăm aceşti bani.
Aceste idei nu vin pe teren gol. Deja lucrăm cu Polonia pe dosare importante. Dar am impresia că până acum am avut o atitudine mai degrabă pasivă, răspunzând doar chemărilor poloneze la alianţe, atunci când acestea au existat. Polonia a condus o veritabilă Alianţă Estică toamna trecută, înainte de Conferinţa de la Copenhaga asupra schimbărilor climatice, impunând principiul ca statele europene să contribuie în funcţie de cât de bogate sunt la ajutorarea lumii a treia (nu în funcţie de cât poluează, caz în care am fi plătit mai mult decât occidentalii). Practic, urmărindu-şi interesul propriu, Polonia ne-a economist o grămadă de fonduri (cei interesaţi pot găsi detalii în alte două rapoarte ale CRPE: „Să fim rezonabili – România şi ţintele UE de reducere a emisiilor”, nov. 2009, autor Otilia Nuţu, şi raportul colectiv „Estul Europei este în Nord sau în Sud? – Câteva comentarii despre Consiliul European din octombrie 2009″). De notat şi că România, Polonia şi Germania (de Est) au avut cele mai mari reduceri de emisii poluante din Europa după 1990, chiar dacă a fost un proces involuntar, datorat dezindustrializării.
Dar nu trebuie să rămânem la stadiul de profitori binevoitori faţă de eforturile Poloniei. Nu putem aştepta ca polonezii să ne rezolve şi nouă problemele, doar pentru că aceste probleme sunt similare, ci trebuie să căutăm activ alianţa Poloniei. A devenit o obişnuinţă ca ţările de la Vişegrad – Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia – să se consulte informal înainte de Consiliile Europene. Trebuie să participăm şi noi la aceste întâlniri. Doar ţările Vişegrad au mai multe voturi în Consiliu decât Franţa şi Germania. Vişegrad + România şi poate Bulgaria ar constitui deja un bloc de neignorat. Nu propun o alianţă estică bazată pe frustrare – Est contra Vest, noi contra ei. Observ doar că pe cele mai multe dosare avem interese comune cu cei din zona noastră. De pildă, ideea de guvernanţă economică europeană este acceptată în principiu în Est, dar dacă dezbaterea se va orienta spre armonizare fiscală (alinierea impozitelor), atunci va trebui să blocăm împreună această idee (avem cu toţii economii mai sărace şi avantajul nostru competitiv este dat de costurile joase şi impozitele mai mici).
Nu în ultimul rând, Moldova în UE = temă predilectă pentru România. Polonia a iniţiat Parteneriatul Estic şi doreşte să ţină deschisă uşa UE pentru Est. Dacă pe francezi sau pe nemţi trebuie să-i convingem, polonezii nu trebuie convinşi, ci doar să lucrăm împreună.
În fine, trebuie să şi învăţăm de la polonezi. Au trecut imediat după 2004 printr-o etapă de agresivitate inutilă în relaţia cu UE. Defunctul preşedinte a avut uneori poziţii nerezonabile, ca atunci când cerea ca Polonia să fie reprezentată la UE nu conform populaţiei reale, ci conform populaţiei pe care ar fi putut-o avea dacă nu era invadată de Germania. Însă în ultimii ani, mai ales prin actualul premier Tusk, Polonia a devenit mai puţin zgomotoasă, mai puţin încăpăţânată pe dosarele simbolice şi mult mai eficientă în urmărirea intereselor concrete.
Bineînţeles, alianţa poloneză nu implică costurile inerente alianţelor cu statele mari din Vest. Dacă în relaţia cu Franţa va exista mereu un element de „frate mai mare”, unde nu e clar dacă susţinem ceva pentru că e interesul nostru sau pentru că aşa ne cere Franţa, Polonia nu e în situaţia de a avea o asemenea atitudine faţă de România.