0.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecial"Avantul" reformist, o gluma proasta a UE

„Avantul” reformist, o gluma proasta a UE

Ascultand reactiile la Raportul Comisiei Europene privind Justitia, ai zice ca birocratia bruxelleza a produs o mare opera de imaginatie, intr-atat de diferite si uneori contradictorii sunt interpretarile politicienilor romani la textul Executivului european. Acum, raportul nu e o lucrare de matematici superioare, sa nu admita interpretari, dar nu e nici "Razboi si pace", sa poata spuna oricine orice ii trece prin cap despre el. Din pacate, nu e nici "Crima si pedeapsa", dar asta este alta poveste.
Raportul se bazeaza totusi pe niste fapte, asa cum au fost ele comunicate de autoritatile romane si de expertii trimisi de Comisie la Bucuresti, iar faptele ar trebui sa lase putin spatiu de manevra politicienilor pentru declaratii fabulatorii. Nu si celor romani, care ne-au oferit zilele acestea un spectacol de hermeneutica politica absolut dezgustator.

 

Unii dintre ei, precum Ponta si Severin, si-au dat masura ignominiei, cu o mentiune speciala pentru cel din urma, care se dovedeste un mare maestru al mistificarii si un personaj mai nociv decat EBA, Gigi si Vadim luati la un loc. Pentru a descrie cat mai exact ce-i cu raportul, ar trebui sa ne amintim ca, dupa precedentul, presedintele Basescu fixase ca obiectiv pentru acest an ridicarea monitorizarii, un deziderat despre care inca mai vorbea ministrul Predoiu asta-iarna, cand devenise clar ca acest lucru nu se va intampla nici in vara asta, nici in verile ce vor urma. In loc de ridicarea monitorizarii, nu numai ca Bruxelles-ul a confirmat ca aceasta va continua, dar s-a pus pe sine in situatia ridicola si trista de a se justifica in textul raportului (dar si ulterior, in fata presei europene) pentru ca nu a recomandat activarea clauzei de salvgardare.

 

Cu alte cuvinte, stam atat de prost in materie de justitie si combaterea coruptiei incat meritam sa fim sanctionati, iar Comisia trebuie sa ofere explicatii pentru ce motiv nu aplica aceste sanctiuni acum. Nu este insa timpul pierdut si, desi clauza nu mai poate fi activata, exista alte modalitati prin care UE sa sanctioneze Romania si o va face. Intrebarea nu este, asadar, daca e de bine sau de rau, ci cat de rau e, cine e de vina si cine va plati?
Pentru a vedea cat e de rau, sa citim raportul: la capitolul realizari (pentru ca la Bruxelles legea de fier e ca totul trebuie formulat in termeni pozitivi, chiar si cele mai negative evaluari), tot ceea ce au gasit de mentionat autorii (si banuim ca au cautat mult) au fost "a reformist drive" si "a new momentum", care inseamna asa, un fel de avant reformist al guvernului. "Avantul" asta nou se datoreaza exclusiv adoptarii Codurilor Penal si Civil si se stie ca ele au fost adoptate in regim de urgenta, prin asumarea raspunderii, pe fuga si fara o dezbatere adecvata.

 

Problema, noteaza acelasi raport, este ca pana cand vor fi adoptate si codurile de procedura, plus legea de aplicare, va mai trece ceva timp si, ne spune acelasi raport, nu ne putem astepta la intrarea lor in vigoare pana in 2011. Acum (desi credem ca si 2011 este o data optimista), ca sa punem lucrurile in perspectiva, trebuie spus ca intre 2005, cand Monica Macovei a propus propria varianta de coduri, si 2011, cand ar trebui sa intre in vigoare codurile lui Predoiu, sunt sase ani si asta este ceva mai mult decat a durat al doilea razboi mondial. sase ani este un interval in care se pot intampla foarte multe lucruri, dar nu si in Romania si nu in materie de reforma a Justitiei. Din acest punct de vedere, mentionarea "avantului" reformist al Guvernului este o gluma proasta facuta de Comisia Europeana romanilor.

Cine e de vina? Aici raspunsul este fara echivoc: clasa politica. Este adevarat, din cele patru domenii monitorizate de Comisie, primele doua par mai "tehnice", fiind legate de aspecte ale reformei in aparatul de justitie, iar ultimele doua, fiind legate de coruptie, par mai "politice". Dar, asa cum constata raportul, cele patru "benchmark-uri" sunt interconectate si neimplinirea unuia atrage neimplinirea celorlalte. Nu e posibila, cu alte cuvinte, reforma reala in Justitie fara combaterea coruptiei si invers. Or, la noi, judecatorii nu judeca sau, mai rau, judeca numai cand vor si cum vor, iar Parlamentul nu legifereaza, dar in schimb sta pavaza in fata coruptilor, ca nu cumva Adrian Nastase sa ajunga la tribunal, iar cand se ajunge la tribunal, se ridica exceptii de neconstitutionalitate sau are grija Inalta Curte sa schimbe legea.

Ceea ce transmite, fara sa consemneze negru pe alb, raportul Comisiei este falimentul clasei politice romane si al sistemului politic clientelar creat dupa 1989. Este un faliment pentru care vom plati cu totii daca nu la toamna, dupa rapoartele pe fonduri, atunci in anii urmatori, cand Romania va fi marginalizata in cadrul UE. O marginalizare care (asa cum afirma un grup de consultanti ai guvernului bulgar) poate duce la o recadere in sfera de influenta a Rusiei.

Erata: Dintr-o regretabila eroare, in editorialul de ieri, intitulat "Traian Basescu, restantier la «Spiru Haret»", a aparut in loc de "Elena Ceausescu" "Elena Basescu". Le cerem scuze cititorilor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă