Autostrada A3 din Italia a început să fie construită prin 1960. După mai bine de 50 de ani, încă nu a fost terminată.
Poduri neterminate, pasaje neluminate şi, din când în când, bucăţi de ciment sau alte materiale de construcţii care cad pe maşinile aflate în circulaţie, îngustarea drumului la doar două benzi sunt câteva dintre problemele pe care le prezintă şoseaua care face legătura între Salerno (sudul oraşului Napoli) şi regiunea Calabria.
Autostrada A3 a devenit expresia eşecului statului italian, ruşinea Italiei, cum o numesc istoricii, sau un rod „putrezit” ce s-a născut într-o cultură politică concentrată pe câştigarea cât mai multor voturi, cultură „hrănită” de crima organizată din sudul Italiei şi care a dus la fraudarea statului, la dezamăgirea cetăţenilor şi la izolarea geografică şi economică a regiunii Calabria.
În cifre, aproape 400 de kilometri din autostradă sunt deschişi traficului din cei 500 construiţi, aproximativ 270 de kilometri au fost reconstruiţi, iar până în 2013 autoritatea italiană pentru autostrăzi (ANAS) plănuieşte să mai realizeze încă 100 de kilometri.
De ce are o importanţă atât de mare A3? Regiunea Calabria nu are linii feroviare de mare viteză, transportul în zonă nu se poate desfăşura în cele mai bune condiţii, ceea ce explică în mare măsură şi rata şomajului de aproape 40% în rândul tinerilor italieni. Se adaugă în zonă şi oraşul-port, Gioia Tauro, care, în lipsa unor legături potrivite la drumuri şi autostrăzi, are o activitate economică mult prea puţin activă.
Eşecul construirii autostrăzii are o semnificaţie puternică şi la nivel european. El a dat o formă temerilor pe care ţările din nordul Europei le au legate de zona euro: transformarea lor într-un sistem al bunăstării în care se aşteptă ca ele să suporte o Europă de Sud leneşă, în care ajutoarele şi subvenţiile adesea se pierd în mite pe care guvernele par a fi incapabile sau refractare în a le preveni.
Mai mult, situaţia autostrăzii din Italia ilustrează cum investiţiile care ar fi putut ajuta sudul Europei să iasă din prăpastia crizei economice au fost irosite. Aproximativ 400 milioane de dolari s-au pierdut în A3 prin fraudă, contracte false sau lucrări fantomă.
„Pe măsură ce fondurile europene sunt folosite mai mult ca un medicament pentru creşterea economică, o ieşire din criză, cu atât mai mult este nevoie de mai multe controale”, a explicat Giovanni Kessler, directorul Oficiului European Antifraudă.
În perioada 2000-2011, Italia a primit mai mult de 60 miliarde dolari din partea Uniunii Europene pentru a fi investite într-o arie largă de programe, printre care agricultură şi infrastructură. Mare parte dintre banii pentru infrastructură au fost direcţionaţi spre sudul Italiei, însă autostrada, neterminată, nu arată acest lucru. O dată ce instanţele italiene au obţinut dovezile că banii pentru A3 s-au dus mai mult pe şpăgi şi alte acte frauduloase, Italia a fost obligată în această vară să înapoieze 500 milioane dolari, adâncind şi mai mult deficitul bugetar al ţării. Această returnare a fondurilor este considerată a fi una istorică pentru Uniunea Europeană într-o perioadă de turbulenţe financiare.
Neterminarea autostrăzii are însă o dublă explicaţie. Întregul proces de construire a A3 este îngreunat pe de-o parte de corupţia în rândul subcontractorilor şi autorităţilor, dar şi de prezenţa în regiunea Calabria a grupării de crimă organizată Ndrangheta. Practic, banii europeni ajung şi în mâinile Mafiei.
Relaţiile dintre astfel de grupări şi politicienii italieni sunt atât de puternice încât 3 din cei 51 de membri ai Consiliului Regional Calabria au fost arestaţi pentru legături mafiote.
Încă din 2010, unul dintre foştii membri ai Cosa Nostra, Antonio Birritella, explica pentru BBC că aceste fonduri din Uniunea Europeană au fost văzute ca nişte cadouri pentru Mafie care puteau fi sustrase uşor prin intermediul companiilor – „scoică” sau prin infiltrarea mafioţilor în instituţiile regionale prin care se face trecerea banilor. Declaraţiile lui Birritella au fost făcute în contextul în care presa începuse să facă publice cazurile unor companii italiene care au obţinut fraudulos bani europeni pentru proiecte dedicate energiei regenerabile.
Cazurile de corupţie şi spălare de bani au adus numeroase critici la adresa Oficiului European Antifraudă, acuzat că nu reuşeşte să-şi îndeplinească atribuţiile, de a preveni abuzurile. Directorul OLAF, Nicholas Illet, sublinia că a lupta cu crima organizată ţine în principal de autorităţile italiene.
Doi ani mai târziu, nimic nu s-a schimbat. În luna aprilie, poliţia italiană investiga 63 de cazuri de fraudă cu fonduri europene. Două dintre persoanele investigate erau oficiali din regiunea Calabria, acuzaţi că au folosit banii europeni pentru a achiziţiona mobilier pentru locuinţe private sau televizoare pentru rude. Recent, un şef şi patru angajaţi ai unei agenţii de colectare a taxelor au fost arestaţi pentru că şi-au însuşit 130 milioane dolari din banii publici, în condiţiile în care cetăţenii sunt deja afectaţi de măsurile de austeritate adoptate de prim-ministrul Mario Monti, printre care se regăsesc creşterea taxelor şi tăierea pensiilor.
Pe 5 octombrie, Transparency International, organizaţie care luptă împotriva imoralităţii la nivel global, a cerut Italiei să creeze o autoritate independentă care să combată corupţia.
Actele de corupţie costă deja statul italian 78 miliarde dolari anual. Conform unui raport lansat de Transparency International, 87% dintre italieni consideră corupţia drept una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă, problemă pe care partidele politice nu au reuşit să o rezolve.
Senatul italian pare să facă, totuşi, un prim pas. Urmează să adopte o lege anticorupţie care va da mai multă putere Codului Penal şi va interzice oricărei persoane ce a fost condamnată pentru infracţiuni împotriva administraţiei publice să devină avocat. Proiectul de lege, însă, nu este perfect. El nu ia în considerare recomandările Transparency International de a institui o autoritate anticorupţie şi nu simplifică regulamentele din administraţia publică.
