CLUJ. Autoritatile clujene se confrunta cu o situatie cel putin bizara. Comisiile locale de fond funciar au eliberat titluri de proprietate pentru o suprafata mai mare cu 30.000 de hectare decat cea confiscata de autoritatile comuniste si data in folosinta fostelor CAP-uri. De asemenea, exista solicitari de retrocedare pentru o suprafata de trei ori mai mare decat cea care a mai ramas de impartit.
Suprafata totala a judetului este de circa 660.000 de hectare. Putin peste 246.000 de hectare de teren au apartinut fostelor CAP-uri si ar fi trebuit sa fie retrocedata deja. Insa, comisiile locale de fond funciar au eliberat titluri de proprietate care insumeaza 271.000 de hectare. Multe dintre aceste titluri se refera la acelasi teren, iar cei care se pretind proprietari se judeca intre ei.
Autoritatile mai au de restituit circa 40.000 de hectare de teren, care s-au aflat in administrarea fostelor IAS-uri sau in cea a fostelor statiuni de cercetare agricola ori in cea a regiilor autonome cu profil agricol. Pentru aceasta suprafata au fost depuse cereri de restituire pentru 112.000 de hectare.
Prefectul Alin Tise a spus ca va cere verificarea legalitatii tuturor titlurilor de proprietate emise pana acum, ceea ce presupune o munca titanica si migaloasa. Restituirea pamanturilor a fost, de multe ori, motiv de scandal intre rude ori intre vecini.
Reprezentantii Comitetului pentru Proprietate Privata din Cluj, sustin ca in Romania, pe rolul instantelor de judecata se afla circa trei milioane de procese, care se refera la restituirea unor proprietati confiscate.