Prostituatele din oraşul german Bonn vor trebui să plătească o taxă de noapte la automatele instalate în oraş pentru a-şi putea practica meseria.
Noua soluţie are ca scop creşterea bugetului oraşului cu 200.000 de euro pe an.
Prostituţia este legală şi taxabilă în Germania, însă plata taxelor de către prostituatele care lucrează pe timpul nopţii în afara bordelurilor şi sex-cluburilor a fost întotdeauna o problemă pentru autorităţi. Soluţia a constat în amplasarea unor maşini automate de taxat în zonele frecventate pe timpul nopţii de către prostituate şi clienţii lor.
Începând de luni, freelancerii din domeniul prostituţiei trebuie să plătească o taxă de 6 euro în fiecare noapte pentru a obţine dreptul de practicare a prostituţiei.
Oficialii mai multor oraşe germane au declarat că vor introduce o măsură similară pentru a contribui la consolidarea bugetelor locale.
De când prostituţia a fost legalizată în Germania în 2002, forfota a crescut pe străzile oraşelor germane, iar cetăţenii au solicitat delimitarea unor zone stricte în care prostituţia să se poată desfăşura fără a-i deranja pe cei neinteresaţi. Prin urmare, există păreri conform cărora intrarea în legalitate deplină a prostituaţiei pe străzi în timpul nopţii va creşte numărul plângerilor din partea cetăţenilor.