Autoritățile austriece s-au arătat împotriva afirmațiilor preşedintelui Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, cu privire la extinderea către est a zonelor euro şi aderarea României la spațiul Schengen, informează Reuters, citat de News.ro.
În discursul său anual programatic despre starea Uniunii Europene, Juncker a schiţat miercuri o viziune a Uniunii post-Brexit, în care aproximativ 30 de state folosesc moneda unică europeană euro. Totodată, Juncker a îndemnat la primirea României şi Bulgarei în Schengen.
„Pur şi simplu nu are sens ca zona euro să fie extinsă înainte să fie rezolvate aceste probleme, deoarece, altfel, aceste vor probleme vor fi şi mai mari. Dacă doriţi, aceasta este o extindere a problemelor în fond şi la urma urmei şi nu plus în cooperarea europeană. Eu cred că această idee nu este reflectată”, a declarat cancelarul austriac Christian Kern, evocând ca exemplu criza zonei euro în care Greciei s-a aflat pe marginea prăpastiei falimentului mai mulţi ani.
La rândul său, ministrul său conservator de Externe Sebastian Kurz a dat exemplul Greciei. „Zonele euro şi Schengen sunt deschise tuturor, dar numai cei care îndeplinesc criteriile (aderă). Trebuie să evităm situaţii ca cea din Grecia”, a subliniat Kurz.