La moartea generalului Augusto Pinochet Ugarte (1915-2006) in Santiago, in 10 noiembrie, gloate de stangisti demonstrau pe strazi, protestand ca nu s-a facut „dreptate” – dreptate, pentru ei, insemnand utilizarea unor tribunale si judecatori partinitori care le-ar fi oferit o victorie in ochii istoriei. Ar fi fost o victorie nemeritata, pe care nu au putut-o obtine pe campul de lupta sau in ochii unei posteritati obiective. Insa, deocamdata, acea posteritate obiectiva nu exista, judecand dupa majoritatea comentariilor din presa occidentala (si, din pacate, romaneasca), care au tins sa citeasca aceeasi partitura ignoranta – Pinochet dictatorul violator al drepturilor omului, Pinochet criminalul ce a rasturnat un guvern democratic etc. Realitatea este cu totul diferita, fapt demonstrat de faptul ca 60.000 de oameni s-au perindat la catafalcul generalului din cazarma capitalei chiliene.
Ce l-a facut pe Pinochet dictatorul cel mai urat din lume, cel putin in ochii stangii mondiale? In general, doua motive, ambele de neiertat pentru „progresisti” – a reusit, pentru prima oara in istorie, sa rastoarne un regim comunist dinauntru, demonstrand falsitatea doctrinei Brejnev (odata comunizata, o tara ramane comunista), si in mai putin de doua decenii a transformat o tara ruinata de socialism in cea mai bogata din America Latina.
Ironia este ca, desi Pinochet a trebuit sa ceara sa fie incinerat pentru a evita sa-i fie violat mormantul, iar predecesorul (si colegul de loja masonica) sau, Salvador Allende, are statuie in Santiago, in realitate chilienii sunt prosperi si liberi datorita generalului si impotriva intentiilor si politicii lui Allende. Intr-adevar, ales in 1970 cu doar o treime din voturi si cu conditia speciala, si unica, de a semna o declaratie promitand respectarea legilor si a Constitutiei, Allende a inceput transformarea rapida a tarii intr-o copie a Cubei lui Castro (prieten personal): confiscari masive ale proprietatilor (locale si straine), nationalizari masive, quasi-eradicarea libertatii presei, atragerea tuturor teroristilor marxisti de pe continent (argentinieni, uruguaieni, bolivieni etc.), incurajarea deschisa a violentei din partea grupurilor de extrema stanga, importul ilegal de arme. Cat de radical era regimul Allende este demonstrat de faptul ca partidul comunist moscovit era elementul cel mai „moderat” in cadrul coalitiei la putere. Rezultatul a fost ca, in august 1973, congresul chilian a cerut rasturnarea regimului Allende ca fiind anticonstitutional. In acel moment, marina militara avea deja planurile de lovitura de stat pregatite si cand, cu trei saptamani inainte de operatiune, Pinochet a fost numit de Allende comandant al armatei, nu a facut decat sa preia comanda, fara a fi fost organizatorul. Allende s-a sinucis (cu arma daruita de Fidel Castro), grupurile teroriste de extrema stanga, eliminate – si acestia au fost majoritatea celor trei mii de „victime” ale lui Pinochet, restul fiind militari si unii nevinovati. Trebuie notat ca sefii politici ai regimului Allende au fost crutati – multi esuand in Romania, singura tara comunista europeana care a pastrat relatiile cu regimul militar din Santiago.
Ceea ce a urmat a fost o adevarata revolutie – dintr-o ruina economica, cu inflatie catastrofala, datorii enorme si violenta generalizata, Chile a devenit un model de dezvoltare economica, bazata pe privatizare, competitie, taxe reduse – totul pentru ca, aproape unic intre generalii la putere in lume, pana si de atunci, Pinochet a acceptat faptul ca nu se pricepe la economie si a incredintat-o unui grup de civili, elevi ai recent-decedatului laureat al Premiului Nobel Milton Friedman. In alt act unic, in 1988, Pinochet a organizat un referendum de prelungire a mandatului, si l-a pierdut, organizand alegeri libere in 1989, castigate de opozitia crestin-democrata si socialisti.
Ca individ (l-am intalnit in 1983), Pinochet era tipul clasic de soldat de profesie, dur, disciplinat, fara imaginatie bogata, cu experienta in strainatate foarte limitata. Cariera sa lunga de peste saizeci de ani (a ramas comandant al armatei pana in 1998) a fost lipsita de evenimente senzationale – ca si viata sa particulara. Casatorit din 1943, lasa in urma sotia, trei fiice si doi fii.
Actualul guvern din Chile, condus de presedinta socialista Michelle Bachelet, al carei tata, un general pro-Allende, a fost arestat de Pinochet, a refuzat sa-i acorde acestuia funeralii nationale, insa – dovada a influentei pastrate de fostul dictator – a trebuit sa accepte onoruri militare.
Augusto Pinochet nu a fost si nu a pretins a fi un democrat – insa nu aceasta explica ura generalizata a stangii mondiale -, Castro ramane eroul ei, si a ucis mult mai multi oameni, fara a lasa in urma o tara libera si prospera. „Pacatul” de neiertat al lui Pinochet este de a fi scapat Chile de totalitarism – ceea ce explica popularitatea sa in Europa rasariteana in 1973 -, „agravat” de succesul durabil al economiei de piata impuse de regimul sau.
Michael Radu,
presedintele centrului antiterorist, Institutul de Cercetare Politica Externa, Philadelphia
