In cadrul proiectului „Ne auzim la Majestic”, Redactia Teatru-Divertisment a Societatii Romane de Radiodifuziune organizeaza azi, la ora 11.00, auditia cu public a spectacolului „Dramele puterii. Cinci personaje in interpretarea actorului Dan Condurache”. Eseu teatral, spectacolul, construit pe ideea de a sintetiza o tema foarte frecventata in dramaturgia universala si tipologia unui personaj, este in acelasi timp un substantial recital actoricesc, Dan Condurache interpretand rolurile Stefanita-Voda din „Viforul” de B. St. Delavrancea, Caligula din piesa lui Albert Camus, Goetz din „Diavolul si bunul Dumnezeu” de Jean-Paul Sartre, Arturo Ui din „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprita” de Bertolt Brecht, Richard al III-lea din tragedia lui William Shakespeare. Regia artistica: Cristian Munteanu. Realizatori: Costin Tuchila si Pusa Roth. Auditia va avea loc in barul Hotelului Majestic din Bucuresti, intrarea prin Calea Victoriei.