Cel putin, au infipt un steag – din titan, ca sa nu rugineasca – la 4.200 de metri pe fundul marii. La drept vorbind, operatiunea a fost una destul de spectaculoasa. Calea a fost deschisa de un spargator de gheata cu propulsie nucleara de mare putere urmat de doua minisubmarine botezate – cum altfel? – MIR-1 si MIR-2, dintre care primul a infipt steagul pe fundul Oceanului Arctic. Insusi tarul Vladimir a tinut sa il felicite telefonic pe conducatorul expeditiei, Artur Cilingarov, o legenda, se pare, in lumea exploratorilor arctici. Minunat! O noua realizare a spiritului inovator si a curajului omenirii, etc., etc.
Partea proasta este ca numai rusii dispun in prezent de mijloacele tehnologice pentru a realiza o asemenea performanta si ultima oara cand au facut o mare descoperire numai in scopul de a servi progresului omenirii a fost, ei bine, niciodata. Or, revendicarea atat de spectaculoasa a ultimului loc de pe Pamant ramas necolonizat de om este, in sine, un lucru de natura sa ingrijoreze.
Partea oarecum buna este ca, potrivit Conventiei ONU a Legii Marii, mica demonstratie de cascadorie a Moscovei nu are nici o valoare. Conventia cu pricina acorda celor cinci tari cu teritorii la Cercul Polar oarecum – Rusia, Canada, Statele Unite, Danemarca (prin Groenlanda) si Norvegia – o "zona economica" de 200 de mile marine. In 2001, Moscova a facut o tentativa sa revendice o regiune mai larga pretinzand ca asa-numitul Rift Lomonosov, un lant muntos subacvatic, ar face parte din platoul sau continental. ONU a zis ca nu au suficente probe ca sa le sustina pretentia si a ramas asa. Trei ani mai tarziu, Danemarca a incercat acelasi lucru, cu acelasi rezultat. Expeditia de saptamana trecuta a avut tocmai acest scop, sa stranga dovezile cerute. Povestea cu steagul n-a fost decat pentru televiziuni.
Daca vor reusi sa aduca dovezile cerute si, repet, sunt singurii capabili in acest moment sa stranga probe geologice de pe fundul Oceanului Arctic, atunci Rusia va dobandi controlul asupra a 460.000 de mile patrate de teritoriu arctic, cam cat Franta, Germania, Spania si Italia la un loc.
Ceea ce promite sa fie regiunea arctica in acest moment este nici mai mult, nici mai putin decat noul Eldorado. Se estimeaza ca sub gheturile arctice s-ar afla vreo zece miliarde de tone de petrol si de patru ori mai multe gaze naturale. In plus, aur, platina, seleniu, nichel si, bineinteles, diamante. In concluzie, primii care vor ajunge sa exploateze aceste uriase bogatii vor dicta evolutia civilizatiei pentru urmatoarele secole, asa cum s-a intamplat si cu primul Eldorado.
Insa partea cea mai proasta a intregii povesti este ca rusii ar putea sa nu tina deloc seama de legile maritime internationale si sa utilizeze politica fortei. si forta este lucrul la care se pricep cel mai bine. In fond, nici americanii nu au ratificat conventia amintita in speranta ca la un moment dat, cand vor dispune de tehnologiile necesare, vor putea fora dupa bogatii submarine cam pe unde vor dori. Operatiunea de saptamana trecuta a rusilor s-ar putea sa-i determine sa se razgandeasca si sa caute o solutie in plan international.
Pentru ca se pare ca numai o astfel de abordare internationala functioneaza cu Moscova. In precedentele pagini ati citit un interviu cu Matthew Bryza, resposabil al Departamentului de Stat, in care acesta vorbeste despre politica divide et impera pe care Kremlinul o poarta cu mult succes in relatiile cu tarile europene pentru a-si asigura suprematia energetica in Europa. Pana unde credeti ca vor merge in cazul resurselor arctice?
